Cine ia bani de la RATB ca să-ți spună când vine autobuzul în stație

de: Daniel Ștefan
12 09. 2018
ratb

Bucureștenii ar putea beneficia de o aplicație RATB prin care vor putea să urmărească traseele mijloacelor de transport în comun ale RATB, precum și timpii de așteptare a acestora.

A fost organizată o licitație pentru a se stabili care firmă ar putea oferi cea mai bună aplicație, iar câștigătoare a ieșit Radcom București.

Este o companie care oferă platforme pentru servicii de telecomunicații, dar și soluții software pentru transport. Radcom este deținută în proporție de 50% de către Eugen Dogaru, în proporție de 40% de către Nicolae Badea, fostul patron al clubului Dinamo și de firma Computerland România, cu un procent de 10%. În 2017, Radcom a avut o cifră de afaceri de 48 de milioane de lei și un profit net de 1,27 milioane de lei.

Pe lista licitației lansate de RATB au mai existat și alți ofertanți. Printre ei s-au numărat Centrul pentru Servicii de Radiocomunicatii, Ascenta IT Services, ERM Advanced Telematics, Critical Technologies, Anzi Soft, Thoreb Information Systems, Vodafone România, Telekom Romania Communications, Orange România, Kapsch România, RCS&RDS, Mira Telecom și Progemisoft, menționează profit.ro.

Aplicația ar urma să ofere informații atât despre traseele autobuzelor, troleibuzelor și tramvaielor, dar și despre cât anume trebuie să aștepți în stație sosirea lor. Estimat la 4,5 milioane de lei, fără TVA, contractul a fost atribuit pentru suma de 915.000 lei, fără TVA.

Aplicația va fi instalată pe computerul de bord a 1.450 de vehicule ale RATB în termen de cinci luni de la data atribuirii.

“În scopul creșterii calității serviciilor oferite călătorilor și a atractivității transportului public în Municipiul București, RATB dorește să pună la dispoziția călătorilor informații privind traseele pe care operează și timpii estimați de așteptare a vehiculelor în stații, prin intermediul unei aplicații pentru telefoane mobile de tip smartphone, atât pentru sistemul de operare Android cât și pentru sistemul de operare iOS. Această aplicație pentru telefoanele mobile va fi pusă la dispoziția publicului călător cu titlu gratuit”, scrie în caietul de sarcini al licitației, potrivit sursei citate.

Nu e chiar ceva nou. RATB are o aplicație proprie încă din primăvara lui 2016. Îți oferă orarul de plecare a vehiculelor de la capetele de linie și orele (estimative) de trecere a mașinilor și tramvaielor prin stații. Atât! Și oricum nu prea sunt respectate întocmai de către toți șoferii RATB, iar traficul aglomerat și cei care încurcă circulația prelungesc și mai mult timpul de așteptare. Puțină lume folosește, însă aplicația și aproape că e necunoscută chiar și tinerilor călători. Prin urmare, conducerea RATB a decis că o aplicație e unica problemă a regiei și a lansat un nou proiect în acest sens.

A mai fost organizată o licitație și anul trecut, dar a fost anulată. Rămâne de văzut dacă de data asta se va ajunge la un rezultat benefic pentru călători și regie, deopotrivă.