Misterul piramidelor din Giza a fost descifrat de un singur om

de: Nicoleta Apostol
21 02. 2018

De secole, piramidele din Giza au încurcat cercetătorii. Mare parte din mister este strâns legat de acele camere ascunse, însă mai important este cum au reușit egiptenii să construiască astfel de structuri impresionante. Asta fără tehnologia modernă.

Una dintre cele mai confuze probleme pe care cercetătorii se chinuie să o înțeleagă este modul în care aceste structuri au fost aliniate aproape perfect. Cu toate că este ușor înclinată, în ansamblu, laturile pătrate ale Piramidei Giza, de 138,8 metri, cunoscută și sub numele de Marea Piramidă a lui Khufu, sunt destul de drepte și perfect aliniate de-a lungul punctelor cardinale, nord-sud-est-vest.

De fapt, toate cele trei mari piramide egiptene, două la Giza și una la Dahshur, sunt aliniate înr-un mod pe care nu te-ai aștepta să-l vezi într-o epocă fără drone, planuri și computere. „Toate cele trei piramide prezintă aceeași eroare, ai putea spune. Ele sunt rotite ușor în sens invers față de punctele cardinale”, spune Glen Dash în lucrarea The Journal of Ancient Egyptian Architecture.

Deși există multe ipoteze cu privire la modul în care s-a realizat acest lucru (fie a fost folosită Steaua Polară pentru a alinia piramidele, fie umbra Soarelui) nimeni nu a reușit să spună concret cum a fost posibil asta. Echinocțiul este considerat ca fiind momentul în care planul ecuatorului Pământului trece prin centrul discului Soarelui, iar lungimea zilei și a nopții este aproape egală.

Acum Dash are o altă idee mai simplă. Cele mai recente cercetări sugerează că egiptenii cu aproximativ 4500 de ani în urmă ar fi putut folosi echinocțiul de toamnă pentru a realiza o aliniere perfectă.

Anterior, măsurătorile privind echinocțiul au fost trecute cu vederea ca o posibilă metodă de aliniere, deoarece se presupunea că nu ar furniza suficientă precizie. Dar cea mai recentă lucrare a lui Dash arată că există o modalitate prin care ar fi putut funcționa: folosind o tijă cunoscută ca un gnomon.

Dash a făcut propriul experiment, începând din prima zi a echinocțiului de toamnă din 2016 – 22 septembrie 2016. El a urmărit punctul de umbră la intervale regulate, formând o curbă de puncte. Și, la sfârșitul zilei, cu un șiret înfășurat în jurul polului, el a interceptat două puncte. Astfel, a creat o linie aproape perfectă care mergea de la est la vest.

Cercetătorul a arătat că gradul de eroare este ușor în sens invers acelor de ceas, ceea ce explică eroare de aliniere a piramidelor Khufu și Khafre din Giza și a Piramidei Roșii din Dahshur.