Ofertă la telefoane de la Digi Mobil: zero avans și 400 de lei reducere

de: Răzvan Băltărețu
30 05. 2018

Digi Mobil mai are o ofertă la telefoane Samsung de care poți profita pe termen scurt. Modelele pe care le poți alege sunt Galaxy S9 și Galaxy S9 Plus cu preț foarte bun.

Digi Mobil încearcă să atragă mai mulți utilizatori prin portare. Astfel, treci de la Orange, Vodafone sau Telekom la Digi Mobil și primești reducere la telefoane, dar și o rată bună pe lună. Cel mai bun lucru e că obții un telefon premium, deblocat, la preț mai mic.

Oferta presupune că pentru Samsung Galaxy S9 sau Galaxy S9 Plus primești 400 de lei reducere de la Digi Mobil, dacă îti portezi numărul. Totodată, beneficiezi de zero avans. Din păcate, oferta pentru aceste telefoane mai e disponibilă doar până la finalul zilei de 31 mai. E activă în magazinele Digi Mobil.

Clienții care se portează de la un abonament din altă rețea vor primi și șase luni cu 50% reducere la abonament. Cei care vin de pe prepay primesc reducere trei luni. Poți să alegi de la Digi Mobil un abonament Optim Nelimitat cu un cost de 4,8 euro pe lună.

Acest abonament îți aduce 50 GB internet 4G lunar și 10 GB internet 3G tot lunar. Ar trebui să știi că telefoanele beneficiază și de suport VoLTE și VoWiFi pentru apeluri de calitate mai bună. Dacă vorbești mult la telefon, merită să știi și că abonamentul include nelimitat convorbiri în toate rețelele naționale, mobile și fixe.

Oferta o poți vizualiza pe site-ul Digi Mobil. Ce ar mai trebui să știi e că Digi Mobil are ING Bank ca partener pentru sistemul de rate. Astfel, Galaxy S9 costă 145,5 lei pe lună, pe când Galaxy S9 Plus are un cost lunar de 162,5 lei pe lună.

Sunt 24 de rate lunare și oferta poate fi cerută de persoane cu cetățenie română, cu domiciliu în România, și vârsta între 18 ani și maximum 63 de ani (bărbați) sau 61 de ani (femei). Nu în ultimul rând, cele care vor oferta aceasta trebuie să aibă cel puțin un an de vechime în câmpul muncii și minimum șase luni la ultimul angajator.