NASA promite că revenim pe Lună și investește câteva miliarde în acest plan

de: Daniel Ștefan
02 12. 2018

NASA plănuiește să ducă iar oameni pe Lună, dar, de data asta, vor fi misiuni mult mai complexe. NASA estimează că omul se va întoarce pe Lună peste zece ani așa că se vor investi miliarde de dolari în proiect.

Până acum, cei de la NASA au tot spus că misiunile umane pe Lună sunt prea costisitoare și riscante și, în lipsa unui Război Rece în care superputerile lumii se iau la întrecere în recorduri, nu a mai fost fezabil să se investească în așa ceva.

Odată cu venirea lui Trump la putere și oferirea responsabilității de manager NASA lui Jim Bridenstine, visul omului de a ajunge pe Lună e iar pe ordinea de zi. Mai mult ca sigur, Trump nu va mai apuca, în calitate de președinte SUA, ziua în care omul va reveni pe satelitul natural al Pământului, dar, cu siguranță NASA va orchestra întreaga operațiune.

Primele misiuni lunare vor începe chiar din 2019, dar, mai întâi vor fi trimise sonde și alte vehicule spațiale pentru recunoaștere și cercetare. Întâi se retestează terenul, apoi se va investi masiv pentru trimiterea unor echipaje umane.

De data asta, oamenii vor fi trimiși pe Lună cu scopul de a rămâne acolo, în scop științific și de exploatare a resurselor naturale lunare. Cercetătorii sunt convinși că satelitul are tot ce ne trebuie pentru a extinde granițele spațiului nostru extraterestru și să realizeze un nou vis – ajungerea pe Marte.

Prin urmare, NASA vrea să urmeze de pe-acum politica pașilor mărunți, până în momentul în care omul va fi capabil să pășească și pe Planeta Roșie.

Până atunci, însă, doar misiunile lunare vor costa peste 2,6 miliarde de dolari, dar NASA plănuiește să colaboreze cu companii private din același domeniu sau din domenii conexe. Cumva, se dorește internaționalizarea proiectului. Dacă tot va fi în beneficiul întregii umanități, mai bine să se împartă sarcinile la mai mulți (cel puțin, la cei care-și permit și care cred în acest ideal).

Se dorește crearea unei stații spațiale internaționale care să orbiteze în jurul Lunii, una similară cu cea care gravitează deja în jurul Pământului și care ne furnizează o mulțime de informații importante despre starea Terrei.

Sigur, americanii vor ca misiunile să fie cât mai internaționale, dar, cumva, vor să fie ei coordonatorii proiectului,, așa cum se întâmplă cu NATO.

Este o strategie discutabilă, dar mai e mult până se va concretiza ceva. Vorbim totuși de un proiect de cel puțin zece ani. Una e să trimiți omul pe Lună și alta e să-l faci să și rămână acolo pe o perioadă nedeterminată, la ani-lumină distanță de casă.