26 nov. 2018 | 11:05

Rusia și Apollo 11: cum ne reamintesc rușii că americanii „nu au aterizat” pe Lună

ACTUALITATE
Rusia și Apollo 11: cum ne reamintesc rușii că americanii

Cu siguranță, una dintre cele mai populare teorii ale conspirației este credința că aterizarea pe Lună din 1969 nu a avut loc.

Susținătorii acestei teorii afirmă că ceea ce în ochii maselor a fost perceput ca o realizare științifică inovatoare a fost, de fapt, un fals perfect elaborat, un fel de farsă comisă de NASA și guvernul Statelor Unite asupra publicului american și internațional.

Cu toate că știm atât de multe despre misiunea Apollo 11 și dovezile pe care NASA le pune la dispoziție sunt abundente, teoria încă rămâne în picioare. Mai mult decât atât, la sfârșitul lui 2018 avem încă susținători înfocați ai acesteia și nu este vorba de orice persoane care au văzut un videoclip pe YouTube, ci chiar de șeful agenției spațiale naționale din Rusia.

Dmitri Rogozin, șeful Roscosmos a hrănit recent această teorie, în cadrul unei întâlniri filmate cu președintele Moldovei Igor Dondon. Videoclipul postat pe contul de Twitter al lui Rogozin include momentul în care el a fost întrebat dacă NASA a aterizat cu adevărat pe Lună, cu aproape 50 de ani în urmă.

Răspunsul acestuia a fost cu totul neașteptat, propunând ca o misiune rusească să investigheze afirmațiile „controversate”. „Am stabilit acest obiectiv de a zbura și verifica dacă au fost acolo sau nu”, a declarat Dmitri Rogozin.

Cu toate acestea, limbajul corpului din timpul întrebărilor sugerează că acesta glumește, însă nu ar fi prima dată când Rusia pune sub semnul întrebării detaliile legate de misiunea Apollo 11.

Într-un articol din 2015, publicat în ziarul rus Izvestia, un purtător de cuvânt al Comisiei de investigație, Vladimir Markin a cerut o investigație a dispariției filmelor de la faimosul eveniment din 1969, în timp ce rămânea sceptic legat de probele de roci lunare colectate de NASA.