INTERVIU Cum a renăscut Nokia odată cu finlandezii care nu s-au ferit de Android

de: Alexandru Puiu
09 07. 2018

În urmă cu câteva săptămâni, am detaliat cele mai noi smartphone-uri de la Nokia dedicate sectorului mainstream. În același context, am discutat cu Juha Werkkala, director de product marketing în cadrul HMD Global.

Brandul Nokia trece prin cea mai bună perioadă din ultimul deceniu. După o perioadă foarte neagră din istoria sa în cadrul Microsoft, cei de la HMD Global fac o treabă bună în a combina inovația specifică timpurilor în care trăim cu melancolia emanată de terminalele de acum câteva decenii.

Practic, noua „casă a Nokia” a luat toate deciziile bune pe care le putea lua în beneficiul clienților. Adopția Android și integrarea sa într-o formă identică cu cea oferită de Google a atras un număr mare de utilizatori care s-au săturat de interfețe proprietare și actualizări întârziate.

Relansarea Nokia 3310 și Nokia 8110 în versiuni 4G este imposibil de criticat și a arătat că micul gigant vrea să atragă un public cât mai diversificat. Dintr-un punct de vedere, la această oră, Nokia are câte un smartphone pentru fiecare.

În același timp, mai există numeroase întrebări vizavi de planurile de expansiune ale HMD, care sunt prioritățile pentru finlandezii și care vor fi categoriile noi de produse avute în vizor. La o parte dintre întrebări am încercat să obțin răspunsul într-un dialog cu Juha Werkkala într-un spațiu liniștit din Moscova.

Vom vedea vreodată modelul Apple la Nokia, cu două-trei telefoane lansate pe an?

„Noua călătorie a Nokia a început cu Nokia 6 și a continuat în același an 2017 cu Nokia 3 și Nokia 5. În continuare, Nokia încearcă să se adreseze unor segmente de piață cât mai variate, cu modele entry level, precum Nokia 1 și Nokia 2. Acestea rulează Android Go Edition pentru o experiență a utilizatorului foarte bună sub valoarea de 100 de dolari”, a declarat Werkkala.

În acel context, am fost curios cât de mulți bani poți să faci dintr-un telefon de 65 de euro nesubvenționat, în așa fel încât să se justifice investiția în cercetare și dezvoltare. Răspunsul simplu a fost India.

În țările aflate în curs de dezvoltare, telefoanele ieftine sunt foarte importante pentru a ajunge la un public numeros, într-un timp cât mai scurt. În final, este vorba de o tactică pentru a-ți întări brandul prin intermediul unor terminale decente. În același timp, „există utilizatori diferiți în teritorii diferite și fiecare își dorește o altă diagonală a ecranului și un grad diferite de manevrabilitate”.

Cu alte cuvinte, este puțin probabil ca HMD să-și limiteze numărul anual de lansări la trei-patru, atât timp cât încearcă să surprindă un public cât mai larg, dar Juha nu a negat că un astfel de scenariu este posibil în viitor.

Telefoanele Nokia ajung întâi în China, deși vorbim de un brand finlandez

„Nokia 6 s-a lansat în ianuarie 2017 în China. A urmat ulterior, versiunea globală la Barcelona pentru restul lumii”, a mai spus acesta. China este cea mai competitivă piață din lumee la ora actuală, cu o bază de utilizatori a căror pretenții sunt foarte ridicate.

„Dacă reușești în China, dacă lansezi un produs care este apreciat de utilizatori, nouă ne spune că ar trebui să aducem acest telefon și în alte piețe”, a completat Werkkala. Pe de altă parte, există câteva aparate care nu s-au lansat în China, Nokia 3 și Nokia 5 sunt terminale globale.

Vizavi de Nokia X6, m-aș fi bucurat să aflu dacă va ajunge vreodată în Europa. Din păcate, același director de marketing s-a ferit să facă vreo promisiune sau să ofere o estimare vizavi de destinul atrăgătorului X6.

Europa versus Asia: brandul Nokia, în ochii publicului

„M-aș bucura să-ți dau un răspuns [legat de puterea brandului în Asia comparativ cu Europa]. Nu am răspunsul, am doar propria mea percepție. Nokia, fiind un brand european, sunt foarte mulți consumatori de diferite vârste al căror prim telefon a purtat această marcă. Aceasta a fost prima lor interacțiune cu tehnologia mobilă. Sunt mulți oameni care ne știu și ne cunosc, dar situația este similară în Asia. Am auzit foarte multe povești de la utilizatori de când m-am mutat în Singapore și nu aș fi crezut posibil”, mi-a explicat el.

În final, estimarea este că puterea Nokia în percepția publicului este la același nivel, atât în țările asiatice, cât și în Europa.

Nokia și realitatea virtuală

Într-o vreme, pe când oamenii încă mai sperau la telefoane fabricate chiar de Nokia, compania a început să experimenteze în zona VR. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat. „Echipa lui Juhas [director de produs HMD] analizează constant direcția în care merge piața. Când vine vorba de headseturi VR, cred că acelea sunt foarte interesante. Partenerii noștri de la Zeiss au propriul lor headset VR care funcționează foarte bine. La ora actuală, nu avem nimic de anunțat, dar cercetăm în permanență noi moduri pentru interacțiunea cu conținutul mobil”, a declarat Werkkala.

Per ansamblu, este evident că există o fascinație pentru domeniul realității virtuale, dar până nu găsești formatul potrivit pentru a servi o astfel de experiență, s-ar putea să fie o investiție proastă, iar HMD nu se află momentan în punctul în care să-și permită decizii neinspirate.

Accesorii originale Nokia, pe când?

Când l-am întrebat dacă vom vedea vreodată accesorii originale Nokia și dacă se justifică investiția în dezvoltarea lor, Juha Werkkala a răspuns simplu, da.

„Este și un mod de a atrage clienți noi, dar, mai mult decât, te ajută să-ți protejezi aparatul și, eventual, să amplifici experiența multimedia”, a zis acesta. Din câte se pare, HMD vrea să extindă într-un ritm cât se poate de alert portofoliul de accesorii pentru aparatele pe care le oferă.

Există deja pe piață niște headset-uri Bluetooth de calitate sub acest brand, dar va fi interesant de urmărit în ce direcție se mai orientează finlandezii din acest punct de vedere.

[readmore]

Nokia multi-platform: ce folosesc finlandezii în afară de Android

„Filosofia noastră, când vine vorba de smartphone-uri, este să oferim Android așa cum l-a gândit Google, credem că așa trebuie să facem în continuare, la toate pragurile de preț”, a detaliat Werkkala. Pe de altă parte, există sistemul de operare pentru telefoanele de vorbit bazat pe Symbian S30 Plus pe care îl vezi pe Nokia 3310.

Originalul telefon banană 8110, lansat la Barcelona, rulează KaiOS, perfect pentru telefoane cu butoane, autonomie mare și funcții avansate”, a confirmat el. Aceeași platformă a fost susținută recent de Google cu o investiție de 22 de milioane de dolari.

Față de un telefon precum 3310, KaiOS vine în plus cu suport pentru mail, Google Maps, Google Search. Astfel, deși te ajută să te detașezi, dacă vrei să-ți lași smartphone-ul acasă, în cazuri de urgență, găsești ce-ți trebuie la un click distanță. KaiOS reprezintă o cale de mijloc dencetă între Android și S30 Plus.