Revoluție medicală: imprimanta 3D care printează grefe de piele

de: Andreea Cuzub
14 05. 2018

Imprimantele 3D sunt unele dintre cele mai utile dispozitive pe care tehnologia ni le-a oferit. Acum, cercetătorii au venit cu o invenție inedită pentru domeniul medical – o imprimantă 3D portabilă care imprimă grefe de piele.

Imprimanta 3D a fost creată de cercetători de la Universitatea din Toronto. Dispozitivul depozitează straturi de țesut de piele pentru a acoperi și vindeca rănile adânci. Echipa spune că este prima imprimantă care formează țesutul și îl poziționează pe zona afectată, iar tot procesul are loc în mai puțin de două minute.

Proiectul a fost realizat de doctorandul Navid Hakimi, sub supravegherea profesorului asociat Axel Guenther de la Facultatea de Științe Aplicate și Inginerie.

Atunci când vine vorba de pacienți cu răni profunde la nivelul pielii, toate cele trei straturi de piele- epiderma, derma și hipoderma – pot fi grav afectate. Tratamentul actual preferat în acest caz este grefarea.

Rănile de mari dimensiuni necesită o cantitate mare de piele sănătoasă de la donator. Aceasta trebuie să traverseze toate cele trei straturi de piele, iar pielea grefată este rar disponibilă. Din păcate, asta lasă o mare parte din zona rănită descoperită, ceea ce duce la rezultate slabe de vindecare.

Deși există un număr mare de substituenți ai pielii, aceștia nu sunt utilizați la sară largă. „Cele mai recente bio-imprimante 3D sunt voluminoase, lucrează la viteze reduse și sunt costisitoare”, a declarat Axel Guenther.

Echipa crede că imprimanta lor poate să depășească aceste bariere și, de asemenea, să îmbunătățească procesul de vindecare a pielii. Dispozitivul portabil are dimensiunile unei mici cutii de pantofi și cântărește mai puțin de un kilogram.

De asemenea, imprimanta 3D necesită o pregătire minimă a operatorilor și elimină procesul de spălare cerut de multe bio-imprimante convenționale. Cercetătorii speră ca în curând să înceapă studiile clinice asupra oamenilor și, în cele din urmă, să revoluționeze îngrijirea pacienților cu arsuri.