Țara care a reușit să printeze 3D o casă pe care chiar s-o vrei

Nu-i mare noutate când vine vorba de printare 3D. În imobiliare însă s-a încercat mult și fără mari reușite. Un proiect de succes ar putea fi acesta.

Cel mai nou mod de-a printa case vine din Franța. Cea la care se lucrează va fi gata în luna iunie și va găzdui o familie nevoiașă. Aceasta a fost realizată cu ajutorul unui robot. Cunoscut sub numele de BatiPrint3D, robotul folosește un material polimeric special, care promite să păstreze clădirea izolată timp de un secol.

Construcția a fost realizată în 18 zile. Profesorul Benoit Furet a declarat că principiul de construcție este interesant pentru că au reușit să construiască la fața locului. În plus, datorită robotului, aceștia au fost capabili să realizeze pereți cu forme complexe.

Casa are cinci camere și 95 de metri pătrați. Aceasta a fost realizată în formă de Y și este echipată cu mulți senzori care monitorizează calitatea aerului, umiditatea și temperatura. În plus, aceasta are un echipament care evaluează și analizează proprietățile termice ale clădirii.

Benoit Furet a declarat că, odată ce zidul a fost printat, s-a folosit foarte puțin material. „Am încercat să vedem dacă noua construcţie este curată sau nu din punct de vedere ecologic: nu există deşeuri, asta e important. De asemenea, va fi folosită foarte puţină energie pentru a încălzi această casă în următoarea sută de ani”, a declarat acesta.

În ultima perioadă, cercetătorii ne surprind tot mai des cu lucrurile pe care reușesc să le imprime 3D. Pe lângă această casă, un alt exemplu interesant este podul imprimat 3D, care va fi amplasat în Amsterdam. Acesta este construit dintr-un tip nou de oțel și are aproximativ 12 metri.

Cea mai interesantă parte a podului sunt modelele printate 3D, dar și că acesta este realizat cu ajutorul unor roboți speciali. Aceștia pot să construiască lucruri de orice dimensiune, deoarece se pot deplasa lejer în jurul unui obiect în aer liber.

Citește și:
Sursa: Reuters
Etichete: