PREVIEW Samsung Galaxy S9 – Un telefon pentru iubitorii fotografiei
Samsung Galaxy S9 ne arată, dacă mai era cazul, că 2018 va fi un an al actualizărilor. În cazul său, o actualizare este crucială: camera foto. Are și câteva opțiuni noi care să te ajute să fii mai amuzant sau să înțelegi mai bine alte limbi. Iar zona de business e dezvoltată un pic mai mult.
[related]
Samsung, așa cum era de așteptat de la un lider mondial, reușește să creeze așteptare mare când vine vorba de telefoanele sale emblematice. Seria Galaxy S e una dintre ele. Se apropie de primul deceniu pe piață și, de la an la an, Samsung a învățat puțin design, puțină optimizare software, ba chiar și-a dezvoltat și plăcerea de-a face camerele foto mai bune.
Samsung Galaxy S9 a fost așteptat, s-a zvonit, s-au plimbat pe net informații, iar într-un final a fost anunțat. Din 25 februarie, există o versiune nouă pentru una dintre cele mai populare serii de telefoane. Samsung Galaxy S9 e disponibil în două versiuni: ecran de 5,8 inci și 6,2 inci, cu o cameră și cu două camere. E o modă. De fapt, sunt multe tendințe în lumea tehnologiei și riști ca, dacă nu le urmezi, să fii considerat întârziat sau chiar depășit.
O să fii fericit să afli, poate, că Samsung a mutat scannerul de amprentă sub cameră. În sfârșit, mai puțin urme pe cameră! Are și un sistem inteligent de autentificare, pe bază de iris și autentificare facială.
- Prețul n-o să te facă însă fericit: 3.900 de lei în România pentru Samsung Galaxy S9 și 4.400 de lei pentru Samsung Galaxy S9 Plus. E disponibil la precomandă la eMAG, Vodafone, Orange și Digi Mobil. Dacă plasezi o precomandă acum, vine cu aproape o săptămână mai devreme.
Samsung Galaxy S9, mai mult decât ar vrea Samsung să admită asta, e un telefon la fel de bun pentru business ca seria Note. De anul acesta e și mai bun, de când are un DeX mai bun. Conectezi la un monitor acel gadget puțin mai mare decât un pachet de țigări, pui telefonul în el și ai un computer. Așa cred că ar trebui să ne raportăm la telefoane: sunt computere hiperportabile.
Ce specificații are Samsung Galaxy S9
Ca design, te poți convinge din poze, nu sunt schimbări față de anul trecut. Aceleași linii, o nuanță nouă de culoare (Lilac Purple) și două dimensiuni, cu un ecran care se prelinge pe margini. Oficial, i se spune Infinity Display. E frumos, indiferent cum i s-ar spune.
Ca specificații, Samsung Galaxy S9, cel mic, are ecran de 5,8 inci și un procesor cu opt nuclee (la 2,7GHz și 1,7GHz, câte patru pentru performanță și economie de baterie). Are și 4GB de memorie RAM, conectivitate LTE Cat.18 și spațiu de stocare de 64 sau 256GB. Suportă card microSD de până la 400GB. Bateria este de 3.000 mAh și poate fi încărcat wireless, așa cum Samsung a obișnuit până acum. De asemenea, telefonul rezistă la apă și praf și rulează Android 8 Oreo cu intefața Samsung.
Camera foto are 12 megapixeli. Poate nu-ți spune nimic asta, că așa a fost și anul trecut, dar anul acesta are diafragmă mecanică variabilă: f/1.5 și f/2.4. O poți seta manual în modul Pro sau o alege telefonul în funcție de cât de luminoasă este scena. De asemenea, filmează în super slow motion la sute de cadre pe secundă și, dacă nu-ți pasă de calitate, e mișto.
Cel mare, Samsung Galaxy S9 Plus, are ecran de 6,2 inci. Are același procesor, dar 6GB de memorie RAM. E ca Note 8 acum. Are și același spațiu de stocare, dar sunt diferențe la camera foto. Bateria este de 3.500 mAh. Camera foto de pe Samsung Galaxy S9 plus e de 12 megapixeli și are două. Una e cu obiectiv telefoto și f/2.4, iar cealaltă este wide cu f/1.5.
Samsung Galaxy S9 știe trucuri cu realitate augmentată
Îți zice ceva AR Emoji? Poate ar trebui. E o opțiune nouă pentru camera foto și presupune că te transformă în emoji odată ce te-a scanat. Poți să fii video, foto, să dai prietenilor, familiei. Așa cum iPhone X a fost ținut minte și datorită Animoji, așa și când vei vrea să te lauzi cu un Samsung Galaxy S9 vei apela la AR Emoji.
Din cât am avut timp să mă joc cu această opțiune, nu-i deloc rea. Devii și tu un desen kitschos și cumva drăgălaș, dacă țineai să fii așa ceva, și sigur e mai bun decât un sticker trimis prin Facebook Messenger. Totodată, în comparație cu Animoji, poți trimite un aremoji (oare să fie ăsta numele mai bun?) oricui prin diverse aplicații de chat.
Altfel, acum mai mult ca oricând, chiar cred că începem să exploatăm mai mult realitatea augmentată. Aștept însă mai multe aplicații, mai multe opțiuni, nu doar joacă prin aplicații de chat.
Ce-i de reținut la Samsung Galaxy S9
M-a impresionat DeX, admit asta. Sunt fascinat de cum conectezi un telefon și devine un computer. A fost un plan al celor care fac Ubuntu. A eșuat. A fost un plan al Microsoft. A eșuat. A revenit Samsung cu planul, încă ține. Huawei are propria sa opțiune pe Mate 10 Pro și cred c-o să țină. Îți oferă o lejeritate foarte mare să nu mai depinzi de un computer sau un dispozitiv. Pur și simplu conectezi la un gadget și la un monitor. Iar DeX are mai capabil ca niciodată.
[related]
Camera foto de 12 megapixeli (doamne ajută că nu se mai bate nimeni pe megapixeli!) e impresionantă. Nu spun asta pe baza specificațiilor, ci pe baza unei comparații între Samsung Galaxy S9 și Google Pixel 2 XL. Erau vreo patru trepte de expunere diferență și detaliile capturate de senzorul folosit de Samsung erau mai bune. E impresionantă și filmarea în super slow motion, dar calitatea nu e de invidiat.
E mișto să filmezi un balon cum se sparge, să filmezi o cădere, să filmezi orice are mișcare rapidă. Apoi să te uiți și să fii impresionat că un telefon a făcut asta. Dar poate în doi ani o să discutăm și de calitate.
Aș fi menționat și Bixby Vision aici, dar nici Bixby nu ți-e necesar (în România), nici Vision nu-i o funcționalitate extraordinară. Google Translate o face deja și asta de ceva timp.
Samsung Galaxy S9 o să-ți stea în mână cum ți-a stat și Galaxy S8. Doar că anul acesta are un procesor mai bun și o cameră foto în care vei avea mai multă încredere. Regret însă că n-am văzut schimbări și la nivel de design software. Nu știu dacă Samsung chiar e mulțumită de ce-a făcut cu Android, dar eu am găsit tot felul de locuri unde ar mai fi de lucrat.
[readmore]
Acesta e Samsung Galaxy S9. E un telefon care a luat ce era mai bun din modelul precedent și a fost îmbunătățit la capitole importante: cameră foto, autentificare biometrică și productivitate. Revoluția e amânată un an până în 2019, dar dacă ai spus pas pentru Samsung Galaxy S8, acesta e un telefon high-end de ales. Din păcate, și prețul va fi mai high decât în 2017.