Creatorii Fallout 76 au făcut reclame mincinoase, dar nu le pasă de asta

de: George Stanciu
29 11. 2018

Fallout 76 pare să fie un adevărat dezastru pentru Bethesda, iar jocul nu încetează să le facă probleme dezvoltatorilor, care acum sunt acuzați de reclamă mincinoasă.

Multe jocuri oferă ediții de colecție pentru fanii dedicați, iar astfel ai ocazia să primești obiecte unice, de pus în vitrină, contra unei sume de bani nu neapărat mică. De exemplu. pentru 200 de dolari, îți puteai cumpăra ediția Power Armor a Fallout 76, cu câteva obiecte din joc, cu o hartă a jocului fosforescentă, dar și cu câteva figurine. Alături de acestea primești și elementul central, o cască T-51 Power Armor, pe care o poți purta, dar și o geantă de pânză.

Totul pare în regulă și chiar este, asta până la geantă, care nu e de pânză și nu arată ca în imaginile de promovare. E, de fapt, din nylon, iar niciun cumpărător nu știa despre asta până când nu au fost livrate primele comenzi. Magazinele de unde poți cumpăra pachetul încă sugerează că geanta ar fi făcută din pânză și nu din nylon. Doar în magazinul Bethesda apare modificarea, care îți spune că primești o geantă de nylon. Imaginea promoțională e neschimbată, însă.

Cei care au luat legătura cu serviciile de relații cu clienții au primit mesaje care sugerează că nu se va lua nicio măsură. Un utilizator de pe Twitter a primit un răspuns conform căruia geanta de nylon a fost preferată din cauza lipsei materialelor.

Un alt utilizator a primit un mesaj care îi transmite verde-n față cum stă treaba cu ce s-a promis și ce a fost oferit. ”Geanta arătată în imagini a fost un prototip și era prea scumpă pentru producția de serie. Nu avem de gând să facem nimic în privința asta.” Ciudățenia exprimării din acest mesaj i-a făcut pe unii să creadă că e unul fals, care nu a fost trimis de pe un cont oficial. Totuși, o analiză a mailului sugerează că acesta este unul real.

Bethesda pare să o fi dat destul de grav în bară cu acest joc, iar problemele nu fac decât să continue pentru companie.