Cum am găsit ce-mi „spionează” telefonul într-o călătorie cu metroul
Facebook și ușurința cu care a permis colectarea datelor a (re)deschis o dilemă: cum să știi ce te urmărește prin telefon? Așa că am verificat.
Lucrez în București și locuiesc undeva la periferie. O zi obișnuită înseamnă o călătorie cu metroul de cel puțin 30 de minute. Cum e suficient timp de stat pe net, azi am zis că e timpul să văd ce ignor mereu în setările telefonului: secțiunea cu permisiuni. Acolo am gasit toate aplicațiile care îmi urmăresc, într-un fel sau altul, comportamentul.
Sigur, acum e gălăgie mare cu Facebook, cu datele pe care le știe despre noi, dar și cu Google. Din fericire, atât Android, cât și iOS te informează coerent și rapid cu privire la aplicațiile care vor acces la mecanisme de supraveghere.
Oricât ți-ar displăcea iPhone sau iOS, Apple a avut o idee bună pentru acest sistem de operare: ecosistem de permisiuni ca să poți opri oricând accesul vreunei aplicații la componente prin care poți să fii spionat – microfon, cameră, locație.
Cum vezi ce aplicații au acces la telefonul tău cu Android
În perioada asta a vieții folosesc două telefoane: un iPhone X și un OnePlus 5T. Am început cu cel din urmă, că-i telefon secundar și mi s-a părut mai ușor de urmărit. Am Facebook, Gmail, alte câteva aplicații de poze sau productivitate.
În setări, ai un câmp cu aplicații. Acolo sunt și pemisiunile. Lista nu-i deloc mare, ba chiar Google a făcut o treabă bună în a o aranja. Așa am ajuns să văd că la locație au acces camera, aplicația de contacte, Facebook, dar și cea de mesagerie (preinstalată de OnePlus) și aplicația de vreme. La prima vedere am tăiat accesul contactelor și mesageriei la locație. N-au nevoie. Oricum, poți dezactiva orice. Dacă are nevoie, o să te întrebe la un moment dat.
Am oprit accesul și camerei la locație, că nu-mi las locația per poză.
Am urmărit să văd și cine are acces la microfon. Camera are, că filmează, la fel și Google prin aplicația sa, deși eu nu-i dau comenzi vocale. Am oprit accesul.
La telefon e și mai interesant. Firesc, contactele au acces, dar și aplicația de mesagerie. Aici vezi toate aplicațiile care vor putea să sune prin intermediul funcției de telefonie. Dacă ceva ți se pare dubios, oprește.
În fine, toate pot fi controlate astfel. E mai bine să faci asta cât de curând, să cureți totul și să nu lași nimic la voia întâmplării.
Cum vezi ce aplicații au acces la telefonul tău cu iOS
Pe iOS e și mai frumos. Intri în setări, te duci până la Privacy și te regăsești în fața unei lista mici cu tot ce ar putea avea control asupra telefonului tău. Îți recomand să începi cu serviciile de localizare, aici e mereu frumos. Implicit, mereu țin localizarea pornită.
Partea și mai bună e că unele aplicații au mereu acces, altele doar când folosești aplicația. La fiecare poți seta tu ce și cum: niciodată, doar în aplicație, mereu. De exemplu, la Uber e când sunt în aplicație. La Safari e niciodată, că nu vreau să știe browserul ce fac, iar la Messenger tocmai am trecut de la Always la niciodată. Dacă fac share de locație va trebui să schimb setarea, dar deocamdată o las așa.
Cum ziceam mai sus la Android, poți trece pe iOS prin toate celelalte opțiuni să vezi ce și cum. De exemplu, am descoperit că la microfon permit accesul WhatsApp, deși nu vorbesc cu nimeni acolo și nici nu dau mesaje vocale. Am oprit.
La cameră am tăiat accesul Lyft (un fel de Uber din America) și la Facebook, că niciodată nu fac poze prin aplicația asta.
[readmore]
Pe iOS îți mai recomand să arunci o privire și la câmpul pentru poze. Acolo sunt aplicații care pot importa poze și pot salva poze. De exemplu, am Snapseed, dar Lyft tot nu înțeleg de ce are acces și aici.
Hei, dar n-am nimic de ascuns, să acceseze telefonul cine vrea
Poate crezi fraza de mai sus, deși n-ar trebui. Cea mai mare isterie cu Facebook a fost că a colectat date din contacte și din mesagerie. Da, Facebook are obiceiul să ia mai mult decât ar trebui, dar nici n-ar trebui să nu supraveghezi platforma.
Poate că ai dat accept sau allow de câteva ori fără să te gândești, că te grăbeai. Asta e. E timpul să te întorci și să faci ordine. Ai libertatea asta atât pe Android, cât și pe iOS.