Tesla vrea să-și lanseze propriul serviciu de muzică on-demand
Un nou zvon de pe piața tech indică faptul că Elon Musk ar vrea să ducă Tesla într-o direcție nouă. Pe scurt, el vrea să integreze o soluție de muzică on-demand pe mașinile sale. Musk a stat deja de vorbă cu cele mai importante case de discuri din SUA. Producătorul de automobile electrice ar urmă să implementeze un fel de radio interactiv cu muzică ”la cerere” pe consolele centrale cu care vin echipate mașinile.
Tesla nu a confirmat zvonurile încă, însă nici nu le-a infirmat. Ei au spus că este foarte important ca și clienții lor să aibă o experiență de habitaclu excepțională și că ar trebui să poată asculta muzică din orice sursă vor dori. Piața muzicii on-demand poate fi considerată deja suprasaturată, cu servicii precum Spotify, Deezer sau Apple Music care au acaparat-o aproape total. Tesla are deja un acord încheiat cu Spotify în unele din țările în care serviciul este disponibil, acesta putând fi accesat prin aplicația ”Slacker” de pe tableta centrală din habitaclu, notează TechRadar.
În contextul în care piața de streaming de muzică on-demand este suprasaturată, decizia Tesla de a merge în această direcție poate părea puțin ciudată. În loc să se folosească în continuare de Spotify sau să încheie un alt contract, Elon Musk decide să riște și să-și lanseze propriul serviciu. Această decizie poate veni și de pe urma faptului că mașinile Tesla sunt recunoscute ca unele care se strică foarte greu. Asta înseamnă că producătorul auto californian nu prea are surse de venit în afară de vânzarea propriu-zisă a mașinilor. Pe scurt, service-urile sale sunt cam goale.
Este de așteptat ca în cazul în care zvonurile se adeveresc, Musk să introducă un plan tarifar lunar prin care să poată să-și rotunjească veniturile și să-și sporească amortizarea cheltuielilor lunare pe care le are cu Tesla. El s-a plâns de multe ori în trecut de lipsa de profitabilitate a companiei.