Câte milioane de telefoane iPhone 8 ar produce Apple anul acesta
iPhone 8, împreună cu versiunile 7s și 7s Plus, vor fi lansate în septembrie (ca de obicei), astfel că producția a început deja, conform unui analist familiarizat cu compania.
iPhone 8 și celelalte două modele vor fi prezentate într-un eveniment care se va desfășura la începutul lunii septembrie. Lansarea va veni după ce Samsung și-a prezentat Galaxy Note 8, iar alți producători și-au adus modelele la IFA 2017. Totuși, producția a început deja, pentru că estimările de vânzări sunt promițătoare.
Ming-Chi Kuo, analist la KGI Securities și un om care și-a făcut un renume din a prevedea mișcările Apple, susține că producția de masă pentru iPhone 8 va porni la mijlocul lunii septembrie și va fi în trei nuanțe de culoare. Dacă te întrebi cât de mare va fi disponibilitatea, nu e cazul să te bucuri: va fi redusă. Poate fi și o încercare a companiei de a crește cât mai mult interesul pentru acest telefon.
Conform lui Kuo, vor fi două până la patru milioane de unități fabricate în acest trimestru, primele care vor fi și comercializate, și abia din septembrie vor fi numărate cu milioanele. Astfel, el preconizează că vor fi între 45 și 50 de milioane de bucăți produse până la finalul anului. Cât despre celelalte două modele, estimează că din iPhone 7s vor fi 35 până la 38 de milioane de unități, iar din iPhone 7s Plus vor fi între 18 și 20 de milioane.
iPhone 8 va fi testat abia spre finalul acestei luni, iar dacă totul merge bine, atunci va porni și producția de masă la jumătatea lunii septembrie. Conform acestor estimări, Apple ar putea vinde câteva zeci de milioane de telefoane până la finalul anului.