Top 10 cele mai anticipate jocuri video în 2014

de: PLAYTECH
08 01. 2014

Să faci un top 10 cele mai anticipate jocuri video în 2014 este extrem de greu. Mai ales cu vechea generație de consolă deja îngropată practic de mai marii critici internaționali și o luptă din ce în ce mai acerbă între PC și console, anul 2014 pare să fie destul de promițător. Să nu uităm să menționam războiul între console, care își face apariția ori de câte ori două console rivale sunt lansate pe piață, iar fanii sunt împărțiți în două tabere, fiecare argumentând că bucata lor de plastic „gaming ready” este mai bună pentru că are X Mhz în plus sau poate să înregistreze sau să redea și programe tv. Totuși, până la urmă, aspectul hardware contează mai puțin, jocurile fiind factorul major care îi influențează pe gameri să se alinieze cu o platformă, fie ea Xbox, Playstation, Wii sau PC. Acelea vând unități.

Acest top zece  cele mai anticipate jocuri video în 2014 nu trebuie luat în ordinea „numerelor de pe tricou”, ci doar ca un ghid al jocurilor vizate pentru acest nou an, fiind mai mult o hartă a celor mai importante apariții în gaming pentru 2014.

Destiny

Când Bungie a plecat de la Microsoft și a anunțat că lucrează la un nou titlu publicat de Activision, toată lumea era ușor contrariată. Sigur, ei sunt găina cu ouă de aur care a livrat în trecut Halo, dar scepticii erau convinși că fără Microsoft, care să îi sprijine, Bungie o va da în bară lamentabil. Ei bine… nu.

Destiny este genul de joc care pur și simplu te atrage prin unicitate. Este un FPS, cu aspect RPG, cooperativ, într-o lume open world în care cauți tone și tone de Loot. Să mai adăugăm că totul se petrece într-o lume post-apocaliptică în care tu și alți câțiva sunteți ultimii protectori ai umanității? Sau să mai spunem că se zvonește că lumea este imensă, fiind tot timpul ceva de făcut sau explorat, la care adăugăm și elementul de MMO-RPG? Sunt multe criterii pentru care acest joc merită jucat și așteptat în 2014. Dar cel mai important este faptul că poate reușește să mai reanimeze genul FPS-RPG.  

Alternativa: Borderlands 2 GoTY

Titanfall

Titanfall este jocul care ne-a surprins pe toți. Dezvoltat de geniile din spatele seriei Call of Duty Modern Warfare, foștii Infinity Ward, actualii Respawn Entertainment, jocul combină un pic de Mirrors Edge, cu FPS-ul tipic pentru seria COD și roboți gigantici. Da, roboți gigantici pe care îi controlezi și în multiplayer, făcând experiența și mai atractivă pentru pasionații genului. Este un concept care dorește să zguduie de la temelie felul în care vedem un FPS, prezentând un level design vertical, un sistem de balans al armelor și al mech-urilor „next gen” și un gameplay bazat pe viteză de răspuns și satisfacția că ți-ai strivit la propriu competiția.

Alternativa: Mechwarrior Online

Heroes of the Storm

Genul MOBA, terminologie instituită de Riot Games, este din ce în ce mai popular, jucătorii fiind împărțiți acum în jucători de League of Legends și DOTA 2. Ei bine, acest lucru se va schimba odată cu lansarea lui Heroes of the Storm, unul din jocurile cu care Blizzard dorește să detroneze supremația celor de la Riot când vine vorba de cel mai jucat MOBA de pe piață. Da, de la a spune, până la a realiza este cale lungă. Totuși, Heroes of the Storm promite o experiență de joc mult mai rapidă, hărți dinamice. Se încearcă reinventarea genului, nu crearea unui rival, iar după gameplay-ul pe care l-am văzut după Blizzcon-ul de anul trecut, există ceva șanse.

Alternativa: Elders Scroll Online

The Witcher 3: Wild Hunt

Seria Witcher este destul de populară în România, fiind unul dintre cele mai lăudate și aduse în discuție jocuri de către gameri, când vine vorba de PC gaming. Totuși, 2014 ne rezevă ultima aventură a Witcherului și se pare că cei de la CD Project Red vor să se depășească cu acest titlu din toate punctele de vedere.

The Witcher 3: Wild Hunt poate fi descris ca o îmbunătățire majoră față de predecesorul, pe o arhitectură cu totul nouă, de la motor grafic, până la mecanici de joc, o poveste și mai incitatata și plină de suspans și o lume de două ori mai mare pe care să o explorezi. Este un joc de neratat în 2014.

Alternativa: Fable Legends

Metal Gear Solid 5

Hideo Kojima riscă mult cu acest joc. Bine, nu este prima dată când geniul japonez care confundă jocurile cu filme face asta. David Hayter nu mai este vocea lui Snake, de exemplu. Dar, dacă aruncăm o privire în trecut, mai exact la Metal Gear Solid  2, creatorul seriei are prostul obicei să ne surprindă încă din primele minute de joc, adăugând ceva despre care nici măcar nu am auzit. Plus că jocul promite să aibă o poveste mult mai detaliată, adică incluzând cut scene-uri de minim 20 de minute, ceva explicații și concluzii pentru fanii celui mai solid dintre șerpi.

Alternativa: Tomb Raider 2

Thi4f

Seria Thief a intrat într-un con de umbră cu mulți ani în urmă, doar ca recent să fie readus sub lumina reflectoarelor și să fie anunțat pentru 2014. Fanii hard-core ai jocului nu sunt atât de entuziaști, datorită unor mecanici mai „next gen” pe care producătorul le-a implementat, precum QTE-urile. Noi suntem siguri că va fi un titlu pe care trebuie neapărat să îl încercați în 2014, fie și doar pentru a vedea care e treaba cu această serie și de ce este lăudată de milioane de oamenii de pe întreg globul.

Alternativa: Dragon Age Inqusition

Halo5

Aproape toată lumea a auzit de Halo. Mașina de marketing numită Microsoft „picteză” tot ceea ce înseamnă social media cu trailere și știri în ultimii ani. Seria se părea că a avut o concluzie odată cu Halo 3, dar lucrurile nu stau chiar așa. Am avut Halo 4, iar la E3-ul din 2013 am avut parte și de un reveal pentru Halo 5, pentru că nu se poate să ai o lansare de Xbox fără un nou joc Halo. Iar, când spui Halo, automat te gândești la Master Chief.

Ca o informație din interior pentru cititorii noștri, se pare că tot jocul va fi randat în motorul jocului, astfel jucătorul nu va putea face diferența între scenele cinematice și gameplay, tranziția fiind aproape instantă.

Alternativa: Killzone 4

Super Smash Bros WiiU

Smash Bros este unul din acele titluri cu care te distrezi la petreceri cu amicii, fiind un joc care te poate ține în fața televizorului câteva ore bune. Cu toate că Super Smash Bross WiiU nu va mai avea o poveste, pentru că cei de la Nintendo sunt supărați pe YouTube, aceștia au promis că jocul va avea ceva mecanici de joc noi, fără să se umble la ceea ce a făcut seria celebra, dovadă și prezența titlului în acest top cele mai anticipate jocuri video în 2014.

Alternativa: Mario Kart 8

Watch Dogs

Watch Dogs era de departe unul din cele mai anticipate jocuri, Ubisoft a decis să amâne lansarea lui până în 2014. Cu toate astea, avem un tilu care promite o lume în care să te joci de-a hackerul cu o tonă de acțiune și elemente interactive. Numai când te gândești că poți să îți hack-uesti drumul și să preiei controlul rețelei de telecomunicații sau electrice a orașului te incită. Adăugăm la asta și faptul că ești tot timpul urmărit sau ai ceva de făcut și jocul pare o alegere justificată pentru achiziție în 2014.

Alternativa: Quantum Break

inFAMOUS Second Son

Da, se pare că acest material este bântuit de continuări. Am avut mai toate francizele cunoscute din anii trecuți, iar Infamous inFAMOUS Second Son pare să fie ultimul în acest top 10. Jocul, în trecut, a fost extrem de bine primit, atât de public cât și de critici, acest aspect fiind vizibil și în numărul de copii vândute. Astfel, cu nouă generație de console, echipa Playstation a decis să lanseze un nou titlu din serie. Personajul de această data nu este Cole, plasând toată acțiunea într-un viitor nu foarte îndepărtat în care „mutanții” sunt ceva destul uzual, doar că sunt vânați de guvern. Conceptul pare destul de bine implementat, atât din punct de vedere al poveștii, cât și al gameplay-ului, fiind unul dintre jocurile pe care trebuie să le încercați în 2014.

Alternativa: Bayoneta 2

Concluzie 

Viitorul sună bine pentru împătimiții aventurilor virtuale și ai împușcăturilor pe ecranul sistemului de gaming. Promisiuni sunt multe, se vede din acest top  cele mai anticipate jocuri video în 2014, să sperăm că avem și motiv să ne bucurăm și, sper, să fim și uimiți. Cine știe, poate 2014 ne rezervă următorul Minecraft sau GTA killerul. Poate chiar o adopție în masă a lui Oculus Rift, mai ales că John Carmak este la cârma proiectului.

Viitorul sună cu adevărat bine… dar și sumbru. Pentru că, din păcate, industria este direcționată de corporații, care doresc întâi profit sigur și după aceea să îi mulțumească pe gameri. Cu toate astea, avem o nouă generație de console, Steam-Box-ul, piața indie, care se dezvoltă cu o viteză năucitoare, și jucători din ce în ce mai exigenți cu produsele pe care le cumpără.