04 feb. 2013 | 15:35

Halo 3, Quantum Conundrum 2, Brutal Legend si Fez vin pe Steam?

ACTUALITATE
Halo 3, Quantum Conundrum 2, Brutal Legend si Fez vin pe Steam?

Steam este una dintre cele mai sigure platforme de distributie, insa chiar si asa, anumite persoane pot dobandi acces la ce se afla in spatele cortinelor. TheBronasium au accesat lista de jocuri disponibile pe Steam, cat si jocurile care sunt in proces de a fi introduse si astfel am aflat despre existenta unor jocuri cel putin interesante care par a fi indreptate catre aceasta platforma.

Halo 3

Dupa cum puteti citi si in titlu, jocuri precum Halo 3, Quantum Conundrum 2, Brutal Legend si Fez ar putea aparea in curand pe serviciul de distributie digitala al celor de la Valve. In timp ce Quantum Conundrum 2 este o continuare a unui joc care nici macar nu a fost anuntata, restul de titluri au fost exclusiv lansate pe console. Halo 3 a aparut in 2007 pe Xbox 360 si a fost pastrat impreuna cu urmatoarele jocuri din serie ca o exclusivitate importanta a consolei Microsoft. Compania nu a sugerat in trecut ca acest joc va veni pe PC-uri, insa este posibil ca lansarea acestuia sa vina ca o incercare de a atrage gamerii catre Windows 8.

Brutal Legend a fost un esec financiar pe console, insa nu a fost deloc un joc slab, iar EA ar putea sa incerce sa mai scoata niste bani de pe urma lui prin intermediul Steam si cu siguranta Origin. Fez in schimb este un titlu independent care a aparut momentan doar pe Xbox Live Arcade. Acesta nu s-a vandut foarte bine, intrucat creatorul sau Phil Fish a declarat ca nu isi permite sa plateasca cei 10.000 de dolari aferenti taxei pentru a lansa un patch care sa corecteze anumite bug-uri.

Fiecare dintre aceste jocuri ar fi mai mult decat bine primite de publicul de gameri de pe Steam, atat timp cat vin la preturi decente si nu cu pretentii de jocuri noi (40-50 de euro). La un pret intre 10 si 20 de euro pentru fiecare, fiecare companie in parte ar putea scoate bani frumosi din acestea.