Inginerul din cinematografia românească: actorul, regizorul, cascadorul sau scenaristul Sergiu Nicolaescu trăiește o viață de film și se însoară pentru ultima oară la 75 de ani

Sergiu Nicolaescu, un nume emblematic în cinematografia românească, este adesea considerat cel mai prolific regizor din România, activitatea sa desfășurându-se predominant în era comunistă, dar și în anii care au urmat după căderea regimului. Prin filmele sale, Nicolaescu a reușit să capteze esența istoriei românești, având o influență majoră asupra modului în care publicul percepe aceste momente semnificative.

De altfel, pe seama maestrului se obișnuia să se facă o serie de glume, inofensive de altfel, românii remarcând faptul că în filmele sale, el părea să facă absolut totul: actorie, regie, scenariu, cascadorie… poate chiar și curățenie pe platou (nu avem de unde să știm, până la urmă). Cea din urmă afirmație este făcută în spirit de glumă, firește.

Sergiu Nicolaescu, de la începuturi

Unii l-au contestat, cei mai mulți l-au iubit. Nu de alta, însă în perioada comunistă, cinematografia nu era tocmai la liber, ca în zilele noastre. În aceste condiții, oamenii nu aveau multe opțiuni, fiind nevoiți să se mulțumescă cu ce le infuza în vene regimul.

Sergiu Nicolaescu a știut cum să reziste în comunism, încercând să le facă pe plac măriților conducători. Cu toate astea, mai târziu avea să mărturisească că până și el ar fi reușit să introducă în filme anumite scene care, altminteri, ar fi fost considerate interzise. Spre exemplu, regizorul spunea, într-un interviu acordat pentru TVR (pe care îl poți vedea integral la sfârșitul acestui articol), că ar fi fost primul regizor român, din epoca comunistă, care ar fi fost lăsat să filmeze într-o biserică, într-unul dintre filmele sale.

Pe numele complet, Sergiu Florin Nicolaescu, marele regizor s-a născut la Târgu Jiu, într-o familie de aromâni. Când împlinea 5 ani, micul Sergiu se vedea pus în postura de a se muta, împreună cu familia sa, la Timișoara datorită unui post mai bun, obținut de tatăl său.

Sergiu Nicolaescu și-a descoperit dragostea pentru cinematografie încă de la o vârstă fragedă. Se spune că fugea de acasă pentru a vedea același film, la cinematograf, de două sau chiar trei ori.

„Vizavi de casa noastră era o cetate turcească, în Parcul Militar. Mai era şi o bisericuţă cu un deal sub care am descoperit inima subteranelor din Timişoara, oraşul fiind fostă cetate turcească. Am ajuns la pivniţe, cazărmi unde erau de la uniforme până la obuze şi arme, pe care le furam. Desfăceam obuzele, scoteam plumbul, scoteam praful de puşcă, îl aruncam pe stradă şi îl aprindeam ca să speriem fetele”, declara Sergiu Nicolaescu, cu ani în urmă, conform Adevărul.

Ajungea să facă patru ani de liceu în doi și absolvea această instituție de învățământ la vârsta de 16 ani, cu mult înaintea altora.

În adolescență, își punea pistolul la tâmplă. „Am vrut să mă împuşc de trei ori. Era un revolver pe care îl aveam în casă. Chiar am apăsat pe trăgaci. De fiecare dată. Am avut noroc, se pare. De ce-am făcut- o? Nu ştiu. Mi-era lehamite de tot, mi-era indiferentă viaţa. Traumele războiului, probabil. Dar am avut o copilărie absolut liberă şi fascinantă”, povestea Sergiu Nicolaescu, potrivit Libertatea.

Viața de regizor și ce a urmat după Revoluție

Și-a făcut debutul regizoral în 1959, cu documentarul „Scoicile”, realizat la o adâncime de 30 de metri, o peliculă rară pentru acele timpuri, de altfel. Imediat regiza Memoria Trandafirului, un scurtmetraj care se remarca la Cannes.

Pasionat de istorie, nu dura mult până când artistul avea să ceară să facă filme istorice, dar era refuzat. Cu toate astea, izbândea, un pic mai târziu, cu filmul Dacii, ca mai apoi să primească acordul și pentru Mihai Viteazul.

Urma filmul Cu Mâinile Curate, ceea ce îi aducea publicitate pozitivă printre comuniști și negativă printre cei care făceau parte din rezistență, pelicula omagiind, într-un mod destul de evident, regimul.

Cu toate că nu a fost convins de la început că Nea Mărin Miliardar ar putea fi un succes, într-un final a acceptat să se ocupe de film. Această producție a devenit, ulterior, cel mai vizionat film românesc din toate timpurile.

Dincolo de „propaganda” făcută pentru comuniști, Revoluția din 1989 nu l-a luat prin surprindere absolut deloc pe Sergiu Nicolaescu, dovedind, și de data aceasta, o mare putere de adaptare. A continuat să regizeze și după căderea comunismului, cel mai cunoscut film al său, din acea perioadă, fiind Orient Express, dar a intrat și în politică, de partea FSN, mai apoi PSD.

Sergiu Nicolaescu a iubit multe femei, iar cu ultima s-a căsătorit la bătrânețe

Despre Sergiu Nicolaescu se știe că a fost un „crai”. Fiind chipeș, șarmant și cunoscut de o țară întreagă, este lesne de înțeles că femeile roiau în jurul lui. Succesul acestuia la femei s-a menținut constant și de-a lungul anilor.

A fost căsătorit de trei ori, în toată viața lui, cu lungi pauze de celibat, între căsătorii. Prima căsătorie s-a întâmplat pe vremea când Nicolaescu avea vârsta de 24 ani, însă o sarcină nedorită și întreruptă ulterior a dus la finalizarea căsniciei. Între timp s-a căsătorit cu Gabriela Nicolaescu, însă nici această căsătorie nu a fost menită să reziste.

Ultima sa soție se numește Dana Nicolaescu, cu care s-a căsătorit în 2005, deși cei doi aveau o relație încă din 1996.

A murit în data de 3 ianuarie 2013.