Cum a ajuns să joace Amza Pellea rolul lui „Mihai Viteazul” și cum l-a pierdut Sergiu Nicolaescu. Ceaușescu intervine în disputa aprigă pentru rol

Cum a ajuns să joace Amza Pellea rolul lui „Mihai Viteazul” și cum l-a pierdut Sergiu Nicolaescu. Ceaușescu intervine în disputa aprigă pentru rol

Locul 3 în topul celor mai vizionate filme românești, „Mihai Viteazul” l-a avut în rolul principal pe Amza Pellea. Află cum a pierdut Sergiu Nicolaescu acest rol și care a fost influența lui Ceaușescu în această schimbare.

Cunoscuta peliculă istorică a început cu maestrul Sergiu Nicolaescu purtând veșmintele domnitorului Mihai Viteazul. Poți viziona AICI cum ar fi arătat în realitate cel care a fost unul dintre cei mai importanți domnitori. Cu toate acestea, rolul i-a revenit lui Amza Pellea. În august 1970, la Buftea era mare forfotă din cauza venirii unui emisar hollywoodian căruia i s-au prezentat ultimele producții ale Studioului Cinematografic București.

Greu de mulțumit, acesta dorea să vadă altceva, iar cu jumătate de gură, i s-a prezentat un ultim titlu care nu era nici măcar montat, având în vedere că filmările abia se încheiaseră. Această peliculă i s-a prezentat a fi cea mai scumpă filmată vreodată în România, lucru care i-a trezit interesul americanului.

„Mihai Viteazul” devine astfel distribuit de „Columbia Pictures” la nivel global, americanii plătind 200.000 de dolari românilor pentru a-l promova mai departe sub numele de „The Last Crusade”.

Povestea filmului începe, însă, în anul 1966, atunci când acest titlu a fost anunțat în planurile Studioului Cinematografic București.

amza pellea rolul
In faza initiala, Sergiul Nicolaescu a fost distribuit in rolul principal

Liderii cinematografiei au decis ca acest proiect să fie realizat de către scenaristul Titus Popovici și regizorul Sergiu Nicolaescu, cel din urmă declarând că această peliculă trebuia realizată în coproducție cu „Columbia Pictures”. Americanii ar fi pus la dispoziție un buget de patru milioane de dolari, dar și distribuție care i-ar fi inclus pe Orson Welles, Laurence Harvey, Elisabeth Taylor, Richard Burton și Charlton Heston.

Visul, însă, s-a năruit în momentul în care Nicolae Ceaușescu a hotărât că distribuția filmului să includă doar actori români. Un alt lucru important de precizat este faptul că suma finală a producţiei a ajuns 33 de milioane de lei, fiind un record în industria cinematografică românească.

Cum a primit Amza Pellea rolul lui „Mihai Viteazul” în locul lui Sergiu Nicolaescu

 

Probele actorilor au început abia în anul 1968, iar una dintre marile probleme ridicate era cu privire la găsirea actorului care va interpreta rolul domnitorului. Mulţi dintre românii care au urmărit faimosul film habar nu au că acesta a început cu Sergiu Nicolaescu în rolul principal. Cascadorul Paul Fister, unul dintre colaboratorii marelui regizor a dezvăluit ani mai târziu că acesta a fost foarte dezamăgit de decizia producătorilor.

„Îmi amintesc că s-a filmat în ritm alert până în preajma Sărbătorilor, iar după ce s-au terminat cadrele de iarnă, l-au chemat pe Sergiu la «Înalta Poartă», ca să zic aşa. «Nu-ţi stă bine în rolul ăsta», i-a spus Ceauşeasca.

Ei nu i-a plăcut. Aşa că au urmat alte probe cu actori, s-a reluat tot procesul de căutare, până s-a ajuns la Amza. Sergiu a preluat personajul Selim şi chiar i-a ieşit un rol excelent. A suferit însă mult pentru că a fost debarcat din corabia pe care o cucerise precum un pirat!

Înainte să intre el în hainele lui Mihai, tot aşa, se făcuseră zeci de probe, cu toate capetele de afiş ale filmului românesc, dar nu s-a ajuns la un consens. Aşa că şi-a zis: «Hai să vă demonstrez eu!» Însă trebuie ca lumea să mai ştie un lucru. Sergiu a fost un supravieţuitor, a căzut mereu în picioare.

Chiar dacă a pierdut rolul, nu s-a cârcotit, nu s-a duşmănit, şi-a văzut de treabă, a refăcut filmările care trebuiau refăcute şi a scos pe piaţă acest film extraordinar. Câteva secvenţe de luptă cu el în rolul lui Mihai au rămas însă şi în varianta finală. Se pot identifica la o vizionare mai atentă“, a mărturisit Fister.

amza pellea rolul
Ilarion Ciobanu a participat la randul sau la probele pentru rolul lui Mihai Viteazul care a fost acordat pana la urma lui Amza Pellea

Actorul Papil Panduru a povestit că au fost cheltuite aproximativ 18 milioane de lei pe filmările în care Sergiu Nicolaescu încă ocupa rolul principal. Într-un final, era deja clar că Amza Pellea avea să fie cel care va juca rolul domnitorului.

„După terminarea filmărilor de iarnă a început nebunia schimbărilor. În fiecare zi apăreau două-trei variante cu cine îl va interpreta pe Mihai, până într-o zi de primăvară când m-am supărat foarte tare, m-am dus la frizer şi mi-am ras barba, m-am tuns scurt şi apoi am intrat la Ion Brad.

Mitică Fernoagă şi Titus Popovici erau acolo. Când m-au văzut au rămas înlemniţi. Unii probabil au respirat uşuraţi, alţii doar s-au minunat. Fiind extrem de supărat, le-am zis: «Domnilor, nu numai că nu mai joc, dar vă impun pe Amza Pellea în rolul lui Mihai, dacă mă vreţi pe mine ca regizor»“, a scris Nicolaescu în cartea „Viaţă, destin şi film“.

amza pellea rolul
Fotografie realizata in timpul filmarilor la pelicula „Mihai Viteazul”

Filmul „Mihai Viteazul” a avut premiera abia în data de 13 februarie 1971 , 13.340.304 spectatori  urmărind pelicula în cinematografele românești. Distribuția filmului a inclus 240 de actori și 10 teatre din București, în timp ce echipa de filmare a numărat 356 de persoane.

Aproximativ 7.000 de militari și 700 de cai au fost folosiți de-a lungul celor doi ani de filmări, iar recuzita număra 11.000 de costume confecționate special pentru ceea ce reprezintă unul dintre cele mai bune filme românești din istoria cinematografiei.

20:23 / 25.09.2022