Elefanții africani se strigă pe nume, asemenea oamenilor: Ce au aflat oamenii de știință
Un nou studiu fascinant sugerează că elefanții sălbatici africani își strigă unii altora numele prin sunete unice – un comportament asemănător cu utilizarea numelor la oameni. Această descoperire oferă noi perspective asupra evoluției limbajului și complexității cognitive a elefanților.
Studiul sunetelor specifice din Kenya
Cercetarea a analizat sunetele emise de elefanții sălbatici în două zone din Kenya: ecosistemul Samburu din nord și Parcul Național Amboseli din sud. Setul final de date a inclus aproximativ 470 de apeluri distincte de la elefanți. Au fost identificate 101 apelanți unici și 117 receptori unici. Cercetătorii au inclus doar apelurile adresate unui singur elefant, pentru care receptorul putea fi identificat.
Echipa a măsurat caracteristicile acustice ale sunetelor elefanților și a realizat o serie de teste statistice pe date, pentru a vedea dacă era posibil să se prezică identitatea receptorului pe baza structurii apelului. Rezultatele au arătat că receptorii apelurilor puteau fi identificați corect pe baza structurii apelului, semnificativ mai bine decât întâmplarea.
Capacitatea de a folosi etichete vocale
Un aspect deosebit de interesant pentru echipă a fost dacă apelurile imitau vocalizările proprii ale receptorului. Acest comportament a fost observat la alte specii, cum ar fi delfinii, care pot învăța etichetele vocale individuale și răspund la eticheta lor când o aud. Cu toate acestea, datele despre elefanți au arătat dovezi limitate că apelanții imitau apelul receptorului.
„Descoperirea că elefanții nu imită pur și simplu sunetul asociat cu individul pe care îl apelează a fost cea mai intrigantă,” a spus autorul studiului, Kurt Fristrup, într-o declarație pentru IFLScience.
„Capacitatea de a utiliza etichete sonore arbitrare pentru alte indivizi sugerează că pot exista alte tipuri de etichete sau descriptori în apelurile elefanților”.
Autorii au luat și 17 elefanți și le-au redat înregistrări ale apelurilor care le erau adresate inițial pentru a vedea cum reacționează.
„Sustinând existența etichetelor vocale”, scriu autorii, „subiecții s-au apropiat de difuzor mai repede și au vocalizat mai repede în răspuns la redările de test decât la redările de control”.
Din fericire, elefanții nu au fost deranjați de aceste apeluri „falsificate”. Primul autor, Michael Pardo, a declarat: „Probabil au fost confuzi temporar de redare, dar în cele din urmă au considerat-o un eveniment ciudat și și-au continuat viața.”
Implicațiile descoperirii
Autorii concluzionează că acesta ar putea fi primul exemplu de specie non-umană care folosește un sistem de numire asemănător celui uman pentru a se referi la alți indivizi. De ce acest comportament ar putea apărea specific la elefanți poate fi dedus din structurile lor sociale.
„Datorită dinamicii sociale de fuzionare și divizare, elefanții sunt adesea separați de partenerii lor sociali apropiați”, explică autorii, referindu-se la tendința elefanților de a se împărți în grupuri mai mici, care se pot reuni pentru a forma grupuri mari, uneori de sute de indivizi.
„Etichetele vocale probabil permit elefanților să atragă atenția unui receptor specific aflat la distanță”, continuă autorii, menționând și că etichetele au apărut doar într-o minoritate de vocalizări, probabil pentru că în multe contexte nu este nevoie să le folosească.
Acest comportament ar putea avea și un aspect mai „afectuos”: strigarea numelor ar putea fi o modalitate de a întări legăturile sociale, la fel ca în cazul oamenilor. Autorii notează că „descoperirile ridică întrebări fascinante despre complexitatea cogniției sociale a elefanților” și deschid o nouă cale de cercetare pentru oamenii de știință.
Deși este puțin probabil să ajungem să purtăm o conversație cu un elefant, această descoperire ne aduce mai aproape de înțelegerea modului în care elefanții comunică și interacționează în cadrul grupurilor lor sociale complexe.