Antrenor din Superliga, dat afară după 40 de zile. A dus un singur mandat la final din șapte
Tehnicianul echipei din Superligă a fost dat afară la mai puțin de o lună și jumătate de la momentul în care a fost prezentat oficial. Acesta are un bilanț dezastruos ca antrenor. Nu a dus la final decât un singur mandat din șapte.
Dat afară după șapte meciuri
Numit în funcţie pe 31 ianuarie, tehnicianul nu a reuşit să obţină nicio victorie cu echipa din Superliga, bilanţul său fiind de trei egaluri şi patru eşecuri în şapte partide. În urma acestor rezultate, formația a ajuns pe loc retrogradabil.
În prima parte a sezonului, FC Voluntari a fost pregătită de cuplul Marin Dună – Ilie Poenaru, care a lăsat echipa pe locul 14, cu 25 de puncte după 23 de etape. Ilfovenii au încheiat sezonul regulat pe 15, cu 28 de puncte, astfel că vor debuta în play-out cu 14 puncte. Conducerea echipei Voluntari a oficializat despărţirea de antrenorul Nicolae Dică, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
”FC Voluntari anunţă încetarea raporturilor contractuale, pe cale amiabilă, cu antrenorul Nicolae Dică. Nicolae Dică a fost instalat pe banca tehnică a echipei noastre la sfârşitul lunii ianuarie”, se arată în comunicat.
Cine ar putea veni în locul lui Nicolae Dică la Voluntari
Pe lista oficialilor de la Voluntari pentru a prelua echipa s-a aflat Liviu Ciobotariu, cel care a plecat de la ilfoveni la finalul sezonului trecut, când a ales să semneze cu Sepsi. Acesta a refuzat, însă, oferta. Ilfovenii și-au încercat norocul și cu Marius Șumudică, dar s-au lovit, de asemenea, de un refuz din partea acestuia.
Conducătorii s-au orientat spre Florin Pîrvu. Antrenorul este liber de contract, după ce în urmă cu doar trei zile a fost dat afară de Petrolul Ploiești, formație pe care o pregătea din luna februarie a anului trecut.
Dacă nici acesta nu va vrea să-i preia pe ilfoveni, pe listă se mai află Mihai Teja, tehnician care a mai pregătit pe Dinamo, FCSB, Gaz Metan Mediaș sau Botoșani.
Nicolae Dică, bilanț dezastruos ca antrenor
Plecarea de la Voluntari reprezintă un nou eșec pentru Nicolae Dică. Nu este pentru prima dată când tehnicianul părăsește echipa pe care o antrenează înainte de terminarea contractului. Din cele șapte mandate ca antrenor principal, el a plecat în șase rânduri mai devreme.
Acesta și-a început cariera de antrenor la SCM Pitești, viitoarea FC Argeș, formație pe care Nicolae Dică a preluat-o pe 1 ianuarie 2016. A reușit promovarea din Liga 3 în Liga 2, dar imediat după această performanță nu și-a mai prelungit contractul.
Apoi, Nicolae Dică a preluat-o pe FCSB tot în vara anului 2017 și a rezistat pe banca tehnică a roș-albaștrilor până în decembrie 2018, atunci când Gigi Becali l-a demis. A fost cel mai lung mandat din cariera sa de antrenor.
După o pauză de șase luni, în vara anului 2019, Dică a semnat cu FC Argeș, echipă care i-a oferit un contract pe trei ani și i-a pus ca obiectiv promovarea în SuperLiga. Însă, a rezistat doar nouă partide în ”Trivale”.
În noiembrie 2019, Nicolae Dică a decis să accepte propunerea lui Mirel Rădoi și să devină secundul echipei naționale. Dar a plecat de la federație o dată cu Rădoi, în noiembrie 2021.
Nicolae Dică și-a mai încercat o dată nocorcul la FCSB în iulie 2022. Deși a reușit să califice echipa în grupele Conference League, după 23 de partide a plecat din cauza presiunii pusă de Gigi Becali.
În ianuarie 2023, fostul atacant a semnat cu CS Mioveni, însă după doar 15 partide a decis să plece din cauza rezultatelor mult sub așteptări.
Nicolae Dică a mai pregătit-o în acest sezon pe FCU Craiova, din 17 iulie până în 19 august.