Veste bună pentru toți „copiii mari” care au crescut cu Sailor Moon: unde îl vei putea vedea gratuit pe internet

de: Iulia Kelt
20 02. 2023

Dacă ai crescut cu Sailor Moon, în copilărie, difuzat fie „la italieni”, fie pe TVR, avem o veste foarte bună pentru copilul din tine. Se pare că vei putea să-ți revezi serialul anime preferat totalmente gratuit, de data aceasta pe YouTube.

Practic, iată ceva cu care să-ți ocupi weekendul dacă ești fan anime.

Viz Media a încărcat unele dintre cele mai cunoscute seriale anime din toate timpurile pe YouTube și le-a pus la dispoziție pentru redare gratuită.

Ce alte seriale anime au fost, de asemenea, încărcate pentru a fi vizionate gratuit de fani

Poți viziona acum seriale animate ca Sailor Moon, iar aici ne referim la vechea serie care a fost difuzată în anii 90, nu la remake-ul numit Sailor Moon Crystal, dar și Naruto, Death Note, Inuyasha sau Hunter X Hunter pe contul editorului.

Din câte putem observa, Viz a organizat episoadele în liste de redare, ceea ce ar trebui să ușureze vizionarea lor.

Așa cum deja ți-ai închipuit, episoadele vor fi întrerupte de clasicele reclame cu care YouTube deja te-a obișnuit. Totuși, există alternative și pentru asta.

Poate și mai important de știut este că serialele anime menționate anterior nu vor fi vizibile în unele regiuni, așa că poate fi necesar să utilizezi un VPN, în funcție de locul din care alegi să le urmărești.

Mai mult, Viz a încărcat versiunile audio în japoneză ale acestor seriale, dar cu subtitrări în engleză și nu au fost remasterizate pentru a se potrivi cu raporturile de aspect moderne.

Aceasta este o șansă extraordinară de a revedea serialele de anime mai vechi, cu care ai crescut, pe care s-ar putea să nu le găsești pe niciun serviciu de streaming.

De remarcat că, cel puțin în ceea ce privește Sailor Moon, s-ar putea să te bucuri să-l revezi cu ochi maturi, de vreme ce serialul are partea sa de „copilărie”, însă și anumite elemente care pot fi înțelese mai abitir de un „om mare”.