The Super Mario Bros. Movie este difuzat în exclusivitate pe SkyShowtime: De când poți vedea blockbusterul cu Chris Pratt

de: Ozana Mazilu
03 11. 2023

The Super Mario Bros. Movie va fi disponibil pe serviciul de streaming SkyShowtime. Iată de când îl poți urmări pe cea mai nouă rețea de streaming din România.

The Super Mario Bros. Movie, pe SkyShowtime

Succesul de box office de la Hollywood – The Super Mario Bros. Movie – difuzat în exclusivitate pe SkyShowtime începând de duminică, 5 noiembrie. Blockbusterul regizat de Aaron Horvath și Michael Jelenic, îi are în rolurile principale pe Chris Pratt, Charlie Day, Seth Rogen, Jack Black și Anya Taylor-Joy.

The Super Mario Bros. Movie, pe SkyShowtime, de pe 5 noiembrie

Bazat pe lumea jocurilor Mario de la Nintendo, The Super Mario Bros. Movie invită publicul într-un nou univers dinamic, palpitant, diferit de toate celelalte create anterior, într-o comedie plină de acțiune. Blockbusterul va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând de duminică, 5 noiembrie.

Vezi și: SkyShowtime s-a lansat în România: totul despre alternativa la Netflix, HBO Max și Disney+, ce ofertă de nerefuzat are

Vezi și: Noutăți de la SkyShowtime în septembrie: ce filme și seriale poți vedea pe cea mai nouă rețea de streaming, la început de toamnă

Pentru prima dată, legendarele branduri mondiale de divertisment Illumination și Nintendo își unesc forțele pentru a crea The Super Mario Bros. Movie, o nouă aventură pe marele ecran, care spune povestea unuia dintre cei mai remarcabili instalatori din cultura pop a ultimelor patru decenii. Bazat pe lumea jocurilor Mario de la Nintendo, filmul invită publicul într-un nou univers vibrant și palpitant, diferit de toate celelalte create anterior, într-o comedie plină de acțiune și exuberanță.

Filmul copilăriei, acum pe streaming

În timp ce lucrează în subteran pentru a repara o conductă de apă, instalatorii din Brooklyn Mario (Chriss Pratt: Jurassic World și franciza LEGO Movie) și fratele său Luigi (Charles Day; It’s Always Sunny in Philadelphia) ajung să fie transportați pe o conductă misterioasă și se rătăcesc într-o nouă lume magică. Dar când cei doi frați sunt despărțiți, Mario pornește într-o aventură epică pentru a-l găsi pe Luigi.

Cu ajutorul lui Toad (Keegan-Michael Key; The Lion King), un locuitor din Regatul Ciupercilor și cu ceva instruire din partea puternicei conducătoare a Regatului Ciupercilor, Prințesa Peach (Anya-Taylor-Joy; The Queen’s Gambit), Mario își accesează propriile puteri.

Vezi și: Lansările lunii martie, pe SkyShowtime: cele mai bune filme și seriale, într-un singur loc

The Super Mario Bros. Movie beneficiază de o distribuție extraordinară de actori de comedie, inclusiv Jack Black (filmele Jumanji) în rolul lui Bowser, Seth Rogen (franciza Neighbours) în rolul lui Donkey Kong, Fred Armisen (Portlandia, Saturday Night Live) în rolul lui Cranky Kong, Kevin Michael Richardson (American Dad, Family Guy) în rolul lui Kamek și Sebastian Maniscalco (Green Book) în rolul lui Spike, plus o apariție vocală specială a lui Charles Martinet, vocea personajelor Mario și Luigi în jocurile Super Mario de mai bine de 30 de ani.

Filmul este regizat de Aaron Horvath și Michael Jelenic (colaboratori ai Teen Titans Go! și Teen Titans Go! To The Movies), pe baza unui scenariu de Matthew Fogel (Minions: The Rise of Gru, LEGO Movie2: Partea a doua).

De la Nintendo și Illumination – creatori ai blockbusterelor globale Despicable Me, Minions, Sing și ai francizelor The Secret Life of Pets, The Super Mario Bros. Movie este produs de fondatorul și CEO-ul Illumination, Chris Meledandri și de Shigeru Miyamoto, directorul reprezentativ al Nintendo, creatorul lui Mario, după mai bine de șase ani de discuții purtate de cei doi.