Sute de mii de români n-au job: oare cum trăiesc acești oameni, de unde au bani pentru mâncare și facturi?

de: Mădălina Bahrim
03 10. 2023

Mulți dintre noi ajungem să ne luăm al doilea job, din cauza condițiilor dificile din plan economic, în timp ce alții stau acasă pur și simplu fără nicio ocupație.

Avem sute de mii de șomeri la nivelul țării. Deși perioada pe care o traversăm e foarte grea și nu îi mai poți face față cu un singur loc de muncă în foarte multe dintre cazuri, iată că există destui oameni care nu se trezesc dimineața să meargă la muncă. Oare cum reușesc aceștia să-și ducă zilele de la o lună la alta, acum în acest moment de criză economică?

Câți șomeri sunt în România la ora actuală

Un raport recent publicat de Institutul Național de Statistică (INS), scoate la iveală faptul că șomajul scade timid în țară. Concret, rata şomajului în luna august 2023 a fost de 5,4%, în scădere cu 0,1 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna iulie 2023 (5,5%).

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna august a anului 2023 a fost de 446.600. Vorbim despre o cifră uriașă, de-a dreptul îngrijorătoare, dar trebuie precizat că este în ușoară scădere atât în raport cu luna anterioară, cât și cu perioada similară a anului trecut.

Vezi aici ce salariu câștigă un IT-ist în România.

Foarte mulți tineri n-au serviciu

Cel mai grav aspect al raportului este cu privire la situația tinerilor de la noi din țară, respectiv cetățenii care au vârste cuprinse între 15 și 24 de ani.

INS ne spune că se înregistrează un procent ridicat, de 22,3%, al ratei șomajului în rândul tinerilor (15-24 ani).

„Pe sexe, rata şomajului la bărbați a depăşit-o cu 1,0 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5,9% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,9% în cazul celor de sex feminin).

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,5% pentru luna august 2023 (4,2% în cazul femeilor şi 4,7% al bărbaţilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 77,8% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna august 2023”, potrivit celor specificate în documentul INS.

În mod paradoxal, pe de cealaltă parte, firmele se plâng de faptul că se confruntă cu o criză adâncă a forței de muncă. Avem un deficit de personal în toate ramurile importante ale economiei, de la Agricultură, la Construcții și HoReCa, deși iată că foarte mulți români nu sunt integrați oficial pe piața muncii. Oare nu le mai place tinerilor munca?