Remus Rădoi, informatorul din cazul Caracal, un nou termen în dosarul pentru fraudă informatică. Ce probleme are cu legea

de: Denisa Dudescu
29 09. 2023

Omul de afaceri, Remus Rădoi, unul dintre martorii cheie în dosarul Caracal, este cercetat într-un dosar pentru fraudă informatică, alături de partenerul său de afaceri Ionuț Târnă. Un nou termen este programat pentru, vineri, la Judecătoria Caracal. Rădoi a fost audiat și în cazul Caracal.

Cum păcăleau Remus Rădoi și prietenul primarii

Cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore anul trecut într-un dosar pentru fraudă informatică, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals.

Cei doi sunt bănuiți că ar fi cauzat un prejudiciu bugetului de stat în valoare totală de 1.509.712 lei, iar banii reprezintă sume de bani încasate necuvenit pentru lucrări neconforme cu realitatea, consum supraevaluat la utilaje, transport și manoperă.

Remus Rădoi și partenerul său de afaceri Ionuț Târnă ar fi păcălit autorități din județele Argeș, Ilfov și Hunedoara.

Spuneau că dețin anumite ultilaje, dar și forță de muncă pentru executarea unor lucrări de modernizare drumuri și extindere sisteme de alimentare cu apă şi canalizare menajeră,însă în realitate nu aveau nimic.

Remus Rădoi ar fi prezentat autorităţilor locale cu care au încheiat contracte de achiziţie publică documente false care să ateste capacitatea de execuţie a firmei, inclusiv documente încheiate pe numele unor persoane decedate sau care nu aveau calificarea profesională necesară executării lucrărilor.

Dosarele lui Codiță din Caracal

Cei doi bărbați sunt cercetați pentru săvârșirea infracţiunilor de fraudă informatică, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.

Codiţă ar fi facturat către mai multe societăţi de stat, printre care CFR.În 2017, Spartan Pază şi Protecţie SRL, una dintre firmele lui Remus Rădoi, semna cu CFR SA cu un contract în valoare de 260.172,00 (fără TVA) având ca obiect servicii de pază, protecţie, ordine și control în staţiile din Piteşti şi Drobeta Turnu Severin. 

Cam în aceeaşi perioadă, ITM Argeş descoperă că firma din Caracal avea la Piteşti nu mai puţin de 6 angajaţi fără forme legale şi îi face dosar penal lui Rădoi. În 2018, Spartan îşi adjudecă un nou contract cu CFR pentru paza Gării Piteşti, pentru suma de 107.310 lei (fără TVA).

Numele lui Remus Rădoi se leagă de mai multe dosare, iar într-un dintre acestea fiind și condamnat în primă instanță.

A avut o condamnare de un an de închisoare cu suspendare pentru tulburarea ordinii și liniștii publice în dosarul bătăii cu săbii de la clubul lui pe care omul de afaceri îl deținea în Caracal. O altă condamnare de 2 ani și 9 luni de închisoare a primit pentru evaziune fiscală.

Remus Rădoi, implicat în cazul Caracal

Remus Rădoi sau ”Codiță”, este un personaj controversat în Caracal, el a fost audiat inclusiv în cazul dispariției Alexandrei Măceșeanu.

Comisarul Nicolae Alexe l-a contactat pentru a afla detalii în cazul dispariției fetei. El a primit de la comisarul de poliție poze cu mașina lui Gheorghe Dincă, însă acesta nu a putut să o identifice. Totodată, Codiță i-a trimis pe polițiști la două adrese greșite în Caracal, la membrii clanului Oacă. 

În 2019 Rădoi acuza că autoritățile că au desfășurat „defectuos” investigațiile în cazul Caracal.

Interlopul Rădoi explica în trecut cum făcea dosare penale pentru DIICOT împotriva găștii rivale.  „Am luat declarații celor care se plângeau, venea și DIICOT, vorbeam cu ei și procurorii alegeau cine are suficiente probe ca să intre ca denunțător în dosar”, spunea Rădoi, potrivit Libertatea.

În trecut Remus Rădoi a fost moderatorul emisiunii ”Realitatea Românească” de la postul 6TV, la care a fost acționar și Serghei Mizil.