Pensionarii speciali, ahtiați după pensiile de 60 sau 70.000 de lei pe lună: „e dreptul nostru”
Avem mai multe categorii profesionale care, odată ieșite din câmpul muncii, primesc pensie de serviciu (pensie speciala – după cum sunt cunoscute în spațiul public). Situația îi nemulțumește pe românii simpli, care ajung la bătrânețe să fie umiliți cu sume infime, în timp ce pensionații speciali își pot permite un trai mai mult decât de lux.
Sistemul de pensii pare să fie pentru unii mumă, iar pentru alții ciumă. Pensionarii obișnuiți nici nu visează la un sfert măcar din privilegiile financiare de care se bucură pensionații speciali, beneficiari ai pensiilor de serviciu.
Deși acestora din urmă banii le sunt mai mult decât suficienți pentru a-și asigura un nivel de trai foarte bun în România, nu vor nici în ruptul capului să admită că instituțiile europene, dar și bugetul public aflat în deficit, impune eliminarea facilităților.
Mai mult, cei ce apără pensiile speciale spun că nici măcar nu e vorba despre facilități și beneficii, ci despre un drept câștigat de acești angajați.
Pensionarii speciali nici nu vor să audă că li se vor tăia banii
O astfel de opinie aparține, de exemplu, lui Tudorel Toader, care consideră că pensiile speciale sunt un veritabil drept ce nu poate fi anulat beneficiarilor. Practic, pensiile speciale nu ar trebui eliminate, în viziunea acestuia.
„Aşa-zisele pensii speciale ale magistraţilor constituie un drept, nu un privilegiu. Acesta este şi standardul UE, acordând pensie specială, chiar şi de la vârsta de 50 de ani, după exercitarea timp de 3 ani a demnităţii de judecător, la una dintre instanţele europene. Pensia specială se justifică prin multele interdicţii şi incompatibilităţii impuse magistratului.
Magistratul român este magistrat european, cu precădere aplică normele juridice europene, valorificând dezlegările statuate prin jurisprudenţa instanţelor europene.
Hotărârile magistraţilor români sunt recunoscute în spaţiul juridic european, după cum, la rândul lor, magistraţii români recunosc hotărârile pronunţate de către magistraţii din celelalte state membre ale UE.
Statutul magistratului român trebuie să fie similar cu statutul magistraţilor europeni, magistratura fiind o demnitate publică, apărând drepturile şi libertăţile fundamentale, slujind binele public, valoare izvorâtă din exigenţele statului de drept”, a spus Toader.
Tot de la acesta aflăm și faptul că, în întreaga țară, numărul persoanelor ce se bucură de pensie de serviciu sare modest de pragul de 180.000.
Pe de altă parte, pensiile speciale reprezintă o temă asupra căreia UE ne cere să intervenim cu reforme și măsuri care să elimine inechitățile din sistem și mai ales care să regleze derapajul din bugetul public.
Ne confruntăm cu un deficit bugetar ridicat, ce ar trebui să impună un comportament mai responsabil cu banii publici și chiar măsuri nepopulare, poate de austeritate, menite să reașeze pe o linie sustenabilă balanța dintre veniturile și cheltuielile în vistieria statului.