O nouă insectă a fost descoperită recent în România: ce spun oamenii de știință ieșeni despre aceasta
Pe măsură ce trece timpul, noi și noi animale și insecte sunt descoperite de oamenii de știință, în întreaga lume.
Acest lucru se aplică și în articolul acesta, în care te anunțăm că cercetătorii români au descoperit o nouă specie de gândac, după cum vei afla în cele ce urmează.
„Noua specie de gândac a fost identificată pentru prima oară pe teritoriul ţării noastre, în cadrul Rezervaţiei de Dune Marine de la Agigea, în toamna anului 2021. De atunci şi până acum au fost efectuate numeroase căutări pentru a identifica mai multe exemplare ale speciei, însă fără succes, deocamdată.
Acest fapt se datorează modului de viaţă ascuns şi aproape în totalitate necunoscut al acestei specii de insectă, biologia acesteia reprezentând o necunoscută pentru entomologii din întreaga lume”, au declarat cercetătorii de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, din Iași, despre noua specie de gândac, potrivit ziaruldeiasi.ro.
Ce are special această nouă specie de gândaci
Procas picipes steveni, așa cum a fost denumit noul gândac descoperit, face parte din ordinul Coleoptera, adică gândaci clasici, cu alte cuvinte, însă noua descoperire nu trebuie confundată cu gândacul de bucătărie, ea făcând parte dintr-un ordin totalmente separat, numit Blattodea.
„Caracteristic acestei familii de gândaci este trompa lungă, care la unele specii depăşeşte cu mult lungimea întregului corp. Trăieşte în zone stepice, deschise, şi cel mai probabil e activă noaptea (ca restul speciilor înrudiţi). Nu se ştie dacă zboară, fiind o specie care trăieşte mai mult la nivelul solului, cu toate că are aripi membranoase funcţionale.
Este fitofagă (se hrăneşte cu plante), dar nu se cunosc speciile pe care le preferă. Astfel, biologia speciei este în general învăluită în mister, aşteptând să fie desluşită de către oamenii de ştiinţă. În Europa, specia este prezentă în Moldova, Bulgaria, Ucraina şi acum, şi în România”, au mai explicat aceştia, conform sursei citate anterior.