Maria Sharapova, dezvăluire despre Novak Djokovici. Cum a reușit Nole să iasă la cină cu rusoaica: ”Am o poveste nebună cu el”

de: Beatrice Dumitru
29 09. 2023

Maria Sharapova a apărut de mai multe ori în public după ce a născut primul ei copil. Printre subiectele abordate, fosta tenismenă din Rusia a făcut o dezvăluire inedită despre relația ei cu Novak Djokovic. Pe atunci, Nole era la început de carieră.

Motivul pentru care au ieșit cei doi la cină

Câștigătoare a cinci titluri de Grand Slam, Maria Sharapova a revenit în atenția publicului după ce anul trecut, în iulie, a devenit mamă pentru prima dată. Ea are un băiețel cu Alexander Gilkes. Marea campioană din Rusia a fost invitată la podcastul lui Renee Stubbs și a abordat mai multe subiecte.

Maria Șarapova și-a adus aminte de un episod amuzant care îl are în prim plan pe Novak Djokovici petrecut în urmă cu 15 ani, din vremea în care sârbul se chinuia să se impună la cel mai înalt nivel. Atunci, ai au făcut un pariu: dacă Nole câștiga, ieșea la cină cu rusoaica.

Novak Djokovici și Maria Sharapova.

„Îmi amintesc că în acea perioadă am câștigat primele noastre titluri de Grand Slam, el încă se străduia să răzbată la cel mai înalt nivel, încerca să ajungă în vârf, dar corpul său nu putea ține pasul cu jocul său la acea vreme.

Am jucat un meci demonstrativ la Indian Wells, nu-mi amintesc exact care a fost pariul, dar el a spus: ‘Dacă câștig turneul, atunci mergem la cină’. Eu am zis: ‘Bine, nicio problemă, cu siguranță nu se va întâmpla’.

În cele din urmă a câștigat și a spus: ‘Asta este! Ieșim la cină în oraș’, iar totul a fost foarte distractiv. La un moment dat, chiar m-a întrebat dacă putem face o poză„, a povestiti Maria Sharapova.

Arenă cu numele lui Novak Djokovici

Între timp, Novak Djokovici a devenit unul dintre cei mai buni tenismeni din istorie, cu 24 de titluri de Grand Slam câștigate, cu două mai multe decât Rafael Nadal și cu patru mai multe decât Roger Federer. El are cele  mai multe trofee la Australian Open, zece la număr, iar australienii vor să-l omagieze pe Nole.

Craig Tiley, directorul Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, a declarat că este de acord ca principala arenă din Melbourne Park să poarte numele lui Nole.

Noi închiriem terenurile, guvernul din statul Victoria deține proprietatea și suntem destul de norocoși ca ei să investească în ele.

Citește și: Jucătoarea de tenis care apare în ipostaze senzuale în vacanţă. Imaginile cu sportiva fac înconjurul lumii. FOTO

Denumirea arenei ar fi o decizie care ar trebui să aibă și influența guvernului. Eu sunt pentru, dar nu depinde de mine. Cu siguranță susțin ca Novak să fie recunoscut într-un fel sau altul pentru realizările sale incredibile aici în Australia”, a spus Craig Tiley, în cadrul emisiunii „Rock ‘n’ Roll Tennis Podcast”.

Maria Sharapova, cinci titluri de Grand Slam

Maria Sharapova a spus adio tenisului la începutul anului 2020, din cauza multiplelor accidentări. Fostul lider mondial are în palmares cinci titluri de Grand Slam. Primul a fost la Wimbledon, obținut în 2004, pe când avea doar 17 ani, după ce a bătut-o pe Serena Williams în finală.

A urmat US Open în 2006, Australian Open în 2008 și Roland Garros în 2012 și 2014, ultimul dintre acestea chiar într-o finală cu Simona Halep. Masha a ajuns pentru prima dată lider WTA în august 2005, acolo unde a rămas timp de 21 de săptămâni.

Citește și: Starul care se gândește să se retragă din sport la 28 de ani. Alcoolul și petrecerile l-au dat peste cap: ”Am corpul unui bărbat de 57 de ani”

În 2016, marea campioană din Rusia a fost prinsă dopată cu meldonium, iar apoi a ispășit o suspendare de 15 luni. La patru ani de la acel episod, Maria Sharapova a dezvăluit că agentul său, Max Eisenbud, este vinovat pentru scandalul de dopaj, pentru că era responsabilitatea lui să știe care sunt substanțele interzise, pe care nu avea voie să le consume.