Locul desprins din basme, din România: ești cu capul „în nori”, deasupra munților și ai o priveliște ireal de frumoasă

de: Ozana Mazilu
23 08. 2023

Amfiteatrul Transilvania se află în Cheia, Moieciu de Sus, județul Brașov, la 41 de kilometri de Brașov și la 198 de kilometri distanță de București.

Frumosul românesc, tradițiile și istoria, culorile specifice, aromele și gusturile de altădată, unicitatea, peisajele și imaginile care îți taie respirația.

Poți ajunge atât pe jos, din Moieciu de Sus, pe traseul marcat, T9, cât și cu mașina urmând traseul din Moieciu de jos – Cheia. Mai exact, sunt cinci kilometri de urcuș, mai dificil, pe un drum forestier până sus, la Amfiteatrul Transilvania.

Este numele oferit unui ansamblu de case vechi, remodelate din materiale naturale într-un stil foarte personal, răsfirate printre coline, la o distanță considerabilă de orice altă așezare. Este povestea încă în curs de materializare a uneii familii originare din Republica Moldova. Au descoperit întâmplător generozitatea spectaculoasă a naturii în zonă și au decis să îi adauge câteva elemente de confort pentru a-și petrece weekenduri și concedii aici. Apă curentă, electricitate, un drum stabil și camere formate în case vechi din lemn reconsolidate.

Amfiteatrul Transilvania este locul desprins din basme, din țara noastră

Sus, între munți, la 1200 de metri altitudine te poți bucura de peisajele zugrăvite de munții maiestuoși. De pe platou, de la înălțime, Munții Bucegi, Leaota și Piatra Craiului te înconjoară oriunde ai privi, într-o panoramă splendidă, de 360 de grade. De aceea este un loc minunat, parcă desprins din basme, unde îți poți petrece următoarea vacanță.

Unde să te cazezi? Amfiteatrul Transilvania, un complex ecologic de o sută de hectare ce pare un paradis îndepărtat, dezvăluie povești din momentul în care cutreieri dealurile pentru a-l descoperi. Este acolo, departe de orașele moderne și de zgomot, departe nu numai în kilometri, dar și în simțiri.

Amfiteatrul Transilvania adăpostește case tradiționale de acum 200 de ani, frumos și cu grijă reconstruite. Vopseaua folosită în amenajare este obținută din plante și fructe, așa cum mobilierul caselor de oaspeți este făcut din materiale naturale. La Amfiteatru legătura cu natura este puternică și poate fi simțită la fiecare pas.

Amfiteatrul Transilvania Sursa: amfiteatrul.ro

Mâncarea este de asemenea la minunata graniță dintre bucătăria românească și cea moldovenească, cu ingrediente proaspete, toate preparate acolo, în inima Transilvaniei. Poți încerca plăcinta tradițională cu brânză, cartofi, mere sau dovleac, sarmalele vegetariene și ciorbele acre tradiționale.

De asemenea, Moeciu văzut de sus e minunat, străbătând o potecă ce duce spre soare, un loc deschis, numit de cei apropiați zonei „La stâncă”. Imagine ce taie de fiecare dată respirația. Mai mult, la zece kilometri de Amfiteatrul Transilvania poți ajunge la faimosul Castel Bran și la Casa de Ceai, iar dacă îți dorești neapărat să ieși de pe domeniul minunatului Amfiteatru, îți recomandăm și Cetatea Râșnov și Brașov, la 60 de minute distanță.

Însă peisajele uimitoare, indiferent de anotimp, casele vechi, aerul verii, culorile toamnei, acea liniște și regăsire îți spun mereu, să mai zăbovești aici. Pace și sălbăticie în același loc. Departe de zgomotul și haosul din oraș, departe de agitație și probleme.

Ca referință, familia care deține Amfiteatrul Transilvania provine din Republica Moldova. Pur și simplu, s-au îndrăgostit de aceste dealuri și au decis să construiască aici un loc pentru toți iubitorii de natură. Designul caselor și al restaurantului aparține chiar gazdei, persoană pasionată de arhitectură, design, natură și pământuri străvechi.

Ce poți face la Amfiteatrul Transilvania? Drumeții ecoturistice în zonă, fotografii instagramabile, există mai multe zone cu leagăne cu view superb spre munți, poți gusta din bucatele tare bune de la restaurant sau poți sta, pur și simplu, pe iarbă, ca să lași sunetul naturii să te liniștească. Este o zonă potrivită pentru meditație, pentru relaxare și pentru cei care vor să-și mai alunge stresul și orașul din minte.

Sursă foto: Pemeleaguri.ro