Lacul fascinant din România care a făcut istorie, dar acum este interzis turiștilor. Era printre cele mai populare

de: Andrei Tilimpea
29 08. 2023

Lacul Cinciș din Hunedoara a fost numit, în trecut, „litoralul de la munte”, pentru că mii de hunedoreni petreceau zilele de vară pe malurile sale, unde așezau și păturile pe care se relaxează în zilele însorite.

După 1990, situația zonei de acord s-a schimbat radical, după ce terenurile de pe malurile lacului au devenit proprietăți private, conform Adevărul.

Cu timpul, fostele pajiști de pe malul drept al lacului, unde turiștii puteau așeza corturile au fost îngrădite, iar mai multe campinguri, pensiuni și caz de vacanță le-au luat locul. Malul opus este ocupat de pădure și versanți abrupți, iar accesul a rămas dificil.

Apa, un lux pe Lacul Cinciș din Hunedoara

În ultimii ani, tot mai mulți turiști s-au plâns că nu mai pot ajunge la apă fără a fi nevoiți să plătească taxe de intrare în campinguri ori consumația la localurile de pe maluri.

Lacul Cinciș din Hunedoara poate fi privit de la distanță, de pe dealurile care îl înconjoară, cei care opresc pe marginea șoselei Hunedoara – Toplița găsesc puține locuri unde priveliștea lacului de acumulare nu este obturată de vegetație abundentă, de pădure, dealuri și construcții. Și pescarii au motiv de nemulțumire.

„Sunt pescar plătitor de taxe și nu avem condiții de a mai putea pescui aici, pentru că peste tot este privat, s-au băgat cu gardurile până la apă”, spune un pescar.

Lacul Cinciș din Hunedoara și-a pierdut renumele căpătat în trecut, iar mulți dintre cei care ajung aici se plâng de acces greu pe malurile sale și de șoseaua degradată.

„Apa lui este surprinzător de caldă. Din păcate, nu este accesibilă în majoritatea locurilor sau este o zonă privată. Însă pescarii locali vă pot arăta porțiuni bune de coastă”, scrie, într-o recenzie pe Google, un turist venit zilele trecute pe Lacul Cinciș din Hunedoara.

„Lacul este drăguț, dar drumul până la el a fost dezastruos. Vezi lacul doar printre copaci și garduri, totul a devenit proprietate privată. Am fost cu rulota și nu am avut cum sa coborâm la lac. A fost prima și ultima oară când venim aici”, a reclamat o altă turistică.

Potecile Lacului Cinciș

Lacul Cinciș din Hunedoara a păstrat câteva locuri prin care turiștii pot ajunge la apă, fără a plăti taxe ori a trece pe terenuri private.

Câteva poteci coboară din parcarea motelului Cinciș, aflat pe un deal deasupra fostelor sate Cinciș și Cerna, înghițite de ape la începutul anilor ’60.

Una dintre cărări trece prin pajiștile acoperite cu plante sălbatice, coborând pe malurile abrupte și înguste, unde turiștii nu găsesc aproape niciun loc unde și-ar putea așeza păturile.

Tufele crescute în voie acoperă poteca, iar câțiva călători scapă fără zgârieturi. În unele locuri, de-a lungul potecii au fost amplasate cabluri de ancorare, pentru a reduce riscul unor accidente.

De la poalele dealului se deschide panorama lacului spre izvoarele sale, având în dreapta dealurile acoperite cu păduri, iar în stânga țărmul traversat de șosea.
Biserica Huniazilor, în adâncurile apei

Aproape de mal, în adâncuri, se află rămășițele fostei biserici medievale a Huniazilor, înghițite de ape odată cu amenajarea hidrografică din 1962 – 1963.

Unii localnici au povestit că în trecut, în anii secetoşi, rămăşiţele bisericii mai puteau fi observate.

Alteori doar umbrele vechiului lăcaș se vedeau sub ape, însă uneori, relaționați oamenii, li se părea că aud clopotele vechii biserici, pe dealul din apropierea acesteia.

„Noaptea venea să se aștearnă pe dealurile dinspre Ghelar, ca și pe apa lacului din spatele barajului. Vântul se apucă să sufle mai aspru și apa lacului să se învolbureze. Ruga căpătă un timbru mai grav şi începu să semene a blestem. Muzica pe care o ascultam sau imi parea ca o ascult pe malul lacului Popeasca semana mai mult cu o imprecatie decat cu o ruga. Era parcă o voce gravă de bărbat. Să fi fost a lui Voicu, ctitorul supărat? Supărat că un monument care datează de la mijlocul secolului al XV-lea a putut fi cu atâta uşurinţă părăsit?”, relata publicistul Constantin Prisnea (1914 – 1968) în anii 60.

 

Barajul Lacului Cinciș, admirat de la distanță

O altă cărare coboară prin pădure, pe celaltă parte a dealului. Ajunși la mal, turiștii pot admira o zonă mai puțin accesibilă lacului și barajul de beton ridicat în anii ´60, aflat la circa 500 de metri, peste ape.

Locul este însă preferat mai degrabă de pescari, iar liniștiți de care este înconjurat, animalele sălbatice, precum mistreți și căprioare, fac adesea simțită prezența.

Barajul lacului Cinciș de pe râul Cerna a fost construit în ritm alert, în numai 14 luni, în anii 1962 – 1963. Peste 1.500 de oameni au lucrat la construcția arcului de beton cu o lungime de 221 de metri și de 48 de metri.

Vara, oamenii munceau în trei schimburi, ziua se ocupa de excavări, iar noaptea, când temperaturile erau mai scăzute, lucrau la turnarea betonului. Accesul pe baraj era permis turiștilor în trecut, însă în prezent nu mai este posibil.

De la barajul Lacului Cinciș o potecă ocolește țărmul nordic, sălbatic, al apei. Dealurile sunt acoperite aproape în totalitate de pădurile care urcă spre centrul Munților Poiana Ruscă, până la zeci de kilometri distanță.

Fostele drumuri de pe țărmul sălbatic, înființate pe văile Ploștii și Tătăușului, au dispărut înghițite de pădure și inundate de ape. În cătunul Tătăuș, câțiva oameni trăiesc izolați de restul lumii, în mijlocul unei păduri care acoperă rămășițele mai multor gospodării.

„Sunt vreo trei kilometri de mers prin pădure, până la apă, dar vă puteți rătăci ușor”, spune unul dintre localnici.

Din loc în loc, în pădurea care înconjoară lacul pot fi observate fundații ale unor case vechi, abandonate de mai multe decenii, ruinele unor biserici, ale unor topitorii, cariere și mine de fier, morminte și cruci uitate, terase și blocuri de piatră, locuri cândva animate de oameni.

Nefiind drum și zone de campare amenajate, țărmul nordic al lacului este mai puțin popular printre turiști.

Biserica ruinată de la coada lacului

Un alt loc unde turiștii mai pot ajunge nestingheriți la apă, după o coborare dificilă, această zonă fostei biserici din satul Baia Craiului, aflată în amonte de lacul de acumulare, pe malul opus celui traversat de șosea.

În trecut, satul Baia Craiului era o localitate prosperă de pe valea Cernei, unde din secolul al XVII-lea funcționare o topitorie pentru producerea fierului.

Locul emblematic al așezării dispărute odată cu amenajarea hidrotehnică este biserica romano-catolică ridicată în urmă cu aproape două secole și jumătate, despre care se spune că ar fi fost ctitorită de împărăteasa Maria Tereza (1717 – 1780).

Ruinele sale de sector o atracție pentru amatorii fotografii, care se opresc pe marginea șoselei pentru a le admira. Călătorii pot ajunge pe jos la biserică, trecând podul peste râul Cerna și pornind la drum, prin pădurea împânzită de ruinele clădirilor din fostul sat Baia Craiului.

Biserica fusese inundată de apă, iar în trecut turiștii puteau pluti cu barca în interiorul ei. Apele s-au retras în zona de la „coada” lacului și nu mai ajung să inunde ruinele așezământului. În apropiere, o biserică ortodoxă din jurul anului 1900, a devenit și ea o ruină.