Netanyahu a promis Ucrainei un sistem ce dă fiori rușilor. Ce este Iron Dome – VIDEO

de: Anca Lupescu
06 02. 2023

Premierul israelian a declarat miercuri că țara sa ia în considerare un ajutor militar pentru Ucraina, oferindu-se totodată să medieze în conflictul dintre Kiev și Moscova.

Israelul se gândește să ajute militar Ucraina

Update 6 februarie, ora 10.23. Israelul ar putea furniza Ucrainei un „sistem de avertizare” a atacurilor cu rachete și drone, a anunțat ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, în timp ce premierul israelian Benjamin Netanyahu a spus că „ia în considerare” trimiterea sistemului Iron Dome pe front.

„Este adevărat. Ne-au promis asta”, a recunoscut Reznikov într-o conferință de presă, fără să ofere alte detalii.

Potrivit lui Benjamin Netanyahu, Israelul „ia în considerare” posibilitatea de a furniza Ucrainei sistemul antirachetă „Iron Dome”, dar a subliniat că decizia va fi „în linie cu interesul nostru național”.

Acest sistem de avertizare antirachetă promis Ucrainei este alcătuit dintr-un mix de radare și dispozitive electro-optice care detectează lansările de rachete și drone, identifică și clasifică tipul de amenințare și prezintă cu acuratețe zonele amenințate de aceste atacuri.

Iron Dome („Cupola de Fier”- trad. rom.) este dezvoltat de firmele israeliene Rafael Advanced Defense Systems și Israel Aerospace Industries, cu sprijinul financiar și suportul tehnic al Statelor Unite. Oficialii militari israelieni susțin că sistemul a reușit să intercepteze 90% din cele peste 1.000 de obuze de artilerie și rachete de tip Katiușa, lansate în 2021 asupra Israelului, în confruntările dintre evrei și palestinieni.

Update 1 februarie, ora 19.43. Rusia avertizează Israelul să nu livreze arme către Ucraina, după ce premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat că va „examina această problemă”.

„Când este vorba de livrări de arme (către Ucraina), nu clasificăm ţările în funcţie de geografie. Toate ţările care livrează arme trebuie să înţeleagă că vom considera (aceste arme) drept ţinte legitime pentru forţele noastre armate”, a reacționat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, despre posibilitatea unor livrări israeliene.

Știrea inițială: „Ei bine, cu siguranță analizez această posibilitate”, a declarat Netanyahu într-un interviu acordat postului de televiziune american CNN, care l-a întrebat dacă Israelul intenționează să ofere Ucrainei ajutor, cum ar fi sistemul său de apărare antiaeriană Iron Dome.

Netanyahu s-a abținut până acum de la a adopta o poziție fermă în privința Ucrainei, din dorința de a menaja Rusia, care controlează spațiul aerian al Siriei, vecina Israelului, și care închide de obicei ochii la operațiunile statului evreu împotriva Iranului.

El a confirmat că SUA a transferat în Ucraina muniții de artilerie care fuseseră anterior depozitate în Israel și a sugerat că statul evreu acționa pe cont propriu pentru a împiedica producția de arme de către Iran pentru Rusia.

„Statele Unite tocmai au luat o mare cantitate de muniție de la Israel și au trecut-o în Ucraina. Israelul acționează, de asemenea, sincer, în moduri pe care nu le voi detalia aici, împotriva producției de arme ale Iranului care este folosită împotriva Ucrainei”, a declarat premierul.

Netanyahu, pregătit să medieze conflictul dintre cele două țări

Netanyahu a mai spus că i s-a cerut să joace un rol neoficial de mediator după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie anul trecut, dar că nu a acceptat oferta pentru că se afla în opoziție la acea vreme.

El a adăugat că este gata să medieze dacă părțile beligerante și SUA i-o cer.

„Sunt de suficient de mult timp aici ca să știu că trebuie să existe un moment potrivit și circumstanțele potrivite. Dacă există, cu siguranță voi lua în considerare acest lucru”, a spus el.

La începutul lunii ianuarie, un consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Netanyahu ar putea fi „un mediator eficient”.

Observațiile au fost făcute după o vizită a secretarului de stat american Antony Blinken, care a făcut apel la calm în urma izbucnirii violențelor între Israel și palestinieni și a încurajat Israelul să sporească sprijinul acordat Ucrainei.

Folosind un limbaj familiar israelienilor, Blinken a declarat că Ucraina are nevoie de asistență „în timp ce își apără cu curaj poporul și însuși dreptul său la existență”.

Ministrul israelian de externe Eli Cohen i-a spus lui Blinken că va călători în Ucraina pentru a redeschide ambasada țării sale, prima călătorie de acest fel de la război încoace.

Predecesorul lui Netanyahu, Naftali Bennett, a făcut o vizită surpriză la Moscova în martie pentru a media cu Putin.

Bennett a transmis mesajele lui Putin președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, dar nu a reușit să organizeze negocieri directe.