„Ia-ți labele, gunoi rusesc!”. Bătaie la nivel înalt, între parlamentari ucraineni și ruși. Momentul a fost filmat. Video

de: Ana Anițoiu
05 05. 2023

O bătaie în toată regula a izbucnit între parlamentari ucraineni și ruși, la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice la Marea Neagră ce a fost organizată joi la Ankara, Turcia. Momentul a fost filmat.

Cum a izbucnit conflictul violent între politicieni ucraineni și ruși

Conflictul violent a izbucnit după ce un steag ucrainean a fost desfășurat în timp ce vorbea un reprezentant al Kremlinului. Un rus a smuls drapelul din mâinile ucraineanului Oleksandr Marikovsky, care făcea o poză cu acesta.

Tensiunile dintre ucrainenii și rușii prezenți la eveniment au escaladat după ce Ola Timofeeva, politiciană din partea partidului Rusia Unită, și-a prins pe jachetă panglica Sfântului Gheorghe, un simbol al agresiunii rusești. Delegații ucraineni au desfășurat drapelul național în timpul unui discurs susținut de aceasta, chiar în spatele ei.

„Ulterior, pe marginea evenimentului, cu participarea deputatului ucrainean Oleksandr Marikovskyi, a izbucnit o bătaie pe marginea steagului ucrainean, pe care a fost nevoit să îl ia înapoi”, a scris publicația rusă Pravda.

„Ia-ți labele de pe steagul nostru, ia-ți labele de pe Ucraina, gunoi rusesc!”, a scris Olesandr Marikovski pe pagina sa de Facebook, în descrierea imaginilor video în care apare lovindu-l pe membrul delegației ruse, de la care a recuperat drapelul ucrainean.

Cei doi bărbați implicați în conflictul violent, care s-au lovit cu pumnii, au fost despărțiți de agenții de securitate.

Conflictul, la scurt timp după presupusa tentativă de asasinare a lui Putin

Încăierarea dintre oficialul ucrainean și cel rus a avut loc la scurt timp după ce Rusia a acuzat Statele Unite ale Americii și Ucraina că au încercat să îl asasineze pe președintele Vladimir Putin, cu un dublu atac cu dronă asupra Kremlinului din Moscova.

„Deciziile privind astfel de atacuri nu sunt luate la Kiev, ci la Washington. Kievul face doar ceea ce i se spune să facă, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Însă, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a negat orice implicare în acest incident.

Rusia a lansat un atac în urma incidentului. Aproximativ 40 de drone încărcate cu explozibil, pe care era scris „pentru Moscova”, au fost lansate asupra unor orașe aflate la kilometri distanță de linia frontului, exploziile fiind auzite în capitala Kiev și în orașele sudice Odesa și Zaporizhzhia.

Pe de altă parte, unii oficiali din domeniul securității sunt de părere că atacul a fost o operațiune „cu steag fals” a Rusiei pentru a distrage atenția Ucrainei de la contraofensiva sa anticipată și pentru a aduna sprijin în țară.