Helmut Duckadam a vrut să se sinucidă. „Am zis că îmi trag un glonţ în cap”. „Eroul de la Sevilla”, mărturie cutremurătoare, în direct, la TV

de: Sorin Barbu
02 10. 2023

Helmut Duckadam a vrut să se sinucidă! Portarul care a câștigat Cupa Campionilor cu Steaua, în anul 1986, a dezvăluit s-a gândit la acest gest extrem, acum zece ani, după ultima operație. Fostul internațional a spus și cine a fost femeia care l-a „mișcat” și care l-a ajutat să alunge aceste gând.

Helmut Duckadam s-a gândit să se sinucidă, în anul 2013

Helmut Duckadam a avut multe probleme medicale chiar și în perioada în care a jucat fotbal și din această cauză a spus „adio” carierei, la doar 27 ani. Fostul portar al Stelei a fost operat la brațul drept din cauza unui anevrism, iar medicii i-au transmis că nu își mai poate continua cariera.

Necazurile au continuat chiar dacă a renunțat la fotbal, iar medicii l-au operat de mai multe ori. Acum zece ani, după una dintre aceste intervenții chirurgicale s-a gândit să se sinucidă. Făcuse chiar planul și voia să se împuște.

„Da, am simţit că nu mai pot. Am avut un moment după ultima operaţie la braţ, în urmă cu 10 ani, la Spitalul de Urgenţă Floreasca. M-a operat domnul doctor Brădişteanu. Am avut nişte dureri cumplite. Stăteam în aceeaşi rezervă cu Cornel Dinu, culmea era că eram un stelist şi un dinamovist, ambii suferinzi. Doar cu morfină îmi mai treceau durerile, erau groaznice.

Atunci am simţit că nu mai pot. La un moment dat am zis: «Mă duc şi îmi trag un glonţ în cap şi gata»”, a declarat Helmut Duckadam la Kanal D.

Helmut Duckadam și trofeul de campioană câștigat de echipa lui Gigi Becali în anul 2014. Sursa FOTO: Profimedia

Cum a renunțat Helmut Duckadam la gestul extrem

Portarul care a intrat în „Cartea Recordurilor” pentru cele patru penalty-uri apărate în finala Steaua – FC Barcelona a dezvăluit și cum a renunțat la acel gând. La ajutat discursul unei doamne doctor pe care a adus-o pe profesorul Brădişteanu. A fost momentul în care a început o nouă viață.

„A zis şi doctorul Brădişteanu: «Vrei să îţi chem un psiholog?». Am zis: «Da, nu mi-e nicio ruşine». Şi a venit o doamnă doctor şi a zis că: «Am înţeles că…» (n.r. că vrea să se sinucidă). Şi am zis: «Da, am nişte dureri de îmi vine s-o termin». Şi mi-a spus: «Da, este foarte simplu pentru dumneavoastră, într-o secundă-două aţi terminat-o, dar v-aţi gândit la soţie?». Era chiar în vizită soţia cu fetiţa, care era mică. «V-aţi gândit la soţie şi la fată?».

Dintr-o dată a dispărut tot ce am avut în cap. Am spus: «Asta e, suferim în continuare şi mergem înainte». A plecat acel gând. Familia e totul. Te gândeşti întâi la familie şi după aia la tine”, a mai declarat Helmut Duckadam.

Fostul portar al echipei Steaua a dezvăluit în această emisiune de televiziune câți bani a câștigat în cei zece ani în care a lucrat pentru Gigi Becali la FCSB.

Palmaresul lui Helmut Duckadam la Steaua:
– 3 sezoane şi jumătate (1983-1986)
– 80 de partide în prima divizie
– 11 meciuri în cupele europene
– două titluri de campion
– o Cupă a României
– Cupa Campionilor Europeni (1986)

– a ajuns în Cartea Recordurilor după ce a apărat patru penalty-uri în finala Steaua – FC Barcelona