Doctorul român care a inventat un tratament ce asigură femeile că există viaţă şi după cancer: povestea renumitului medic Eugen Aburel
Eugen Bogdan Aburel s-a născut la 23 ianuarie 1899, în Galați și a fost un medic român, obstretician și chirurg renumit al vremii. A fost inovator în unele tehnici chirurgicale ginecologice, fiind cunoscut pentru că a inventat “nașterea fără dureri”.
Eugen Aburel s-a remarcat prin studiile asupra anatomiei și fiziologiei inervației senzitive a organelor genitale feminine, dar și prin introducerea unor metode originile de analgezie a conducției la naștere. Doctorul a formulat, în acest sens, unele prinicipii în anestezia locală continua. Prof. Lull și Hingson în Controlul durerilor de naștere, 1945 menționează paternitatea profesorului Aburel în identificarea principiului anesteziei continui.
Precum menționam, Dr. Aburel este cunoscut pentru inventarea “nașterii fără dureri”. El a contribuit la studierea psihoprofilaxiei durerilor nașterii, a preconizat rezecția nervului presacrat în tratamentul vărsăturilor grave cauzate de sarcină, a studiat dinamica endometrului și a elaborat o metodă de apreciere a excitabilității uterine. A cercetat declanșarea nașterii prin puncția amniotică precum și perfuzia intersegmento-ovulară.
În ceea ce privește cariera sa, între anii 1919-1924 este aspirant și asistent în cadrul secției de Anatomie a Facultății de Medicină din Iași, iar în anul 1922 este medic intern, cu concurs, la maternitatea Grigore Ghica din Iași.
Eugen Aburel a introdus metode originale de analgezie a conducţiei la naştere
Apoi, în 1923 devine doctor al aceleiași facultăți, susține lucrarea cu titlul Contribuții la Tratamentul Infecției Puerperale. Ulterior, din 1928, studiază doi ani în Franța ca „Asistent étranger” la clinica de Obstetrică-ginecologie „Tarnier” din Paris. În aceeași perioadă este intern supleant și apoi asistent la Maternitatea „Boucicault” din Paris.
Dr. Eugen Aburel se întoarce în țară ca suplinitor al Profesorului Zaharescu-Karaman, în funcția de director al Institutului Clinic Obstetrical „Grigore Ghica Vodă” (1933-1934), iar din 1934 este doctor docent. În 1933 este raportor la Congresul de Obstetrică din București și colaborator la „Revue Francaise de Gynécologie et d’obstetrique de Paris”.
În perioada 1935-1946, Aburel este profesor de clinică în Institutul din Iași și din 1951 până în 1969 este profesor la Clinica Obstetrico-ginecologică la Institutul de Medicină și Farmacie din București.
La începutul anilor ’50, Prof. Dr. Aburel a pus la punct o metodă de tratament conservator cu păstrarea uterului şi a ovarelor, în cazul femeilor cu cancer de col uterin, această tehnică fiind preluată şi perfecţionată de către Prof. Dr. Daniel Dargent din Lyon, contribuind la restabilirea imediată postoperatorie. Această tehnică salvează femeile şi astăzi, fiind evident un beneficiu suprem, că în urma tratamentului, deşi invaziv, o femeie rămâne femeie, şi că există viaţă şi după cancerul de col uterin.
Datorită reușitelor sale în carieră, a fost premiat în iunie 1969 și i s-a conferit titlul de Profesor universitar emerit al Republicii Socialiste România „în semn de prețuire a personalului didactic pentru activitatea meritorie în domeniul instruirii și educării elevilor și studenților și a contribuției aduse la dezvoltarea învățământului și culturii din patria noastră”.
Un lucru interesant despre Dr. Aburel este că a fost primul român înscris în Enciclopedia Franceză. În anii ’30, renumitul medic gălăţean a fost colaborator al publicaţiei „Revue Francaise de Gynécologie et d’obstetrique de Paris”. De-a lungul carierei sale, doctorul Aburel a fost membru al Asociaţiei Mondiale pentru Prevenirea Cancerului Uterin, membru al Societăţii de Obstetrică şi Ginecologie din Paris, membru al Societăţii Franceze de Ginecologie şi membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris. Pentru toată contribuţia pe care gălăţeanul a adus-o medicinii, acesta a devenit primul român înscris în Enciclopedia Franceză.
Profesorul doctor Eugen Bogdan Aburel a decedat în anul 1976. El rămâne un reprezentant de seamă al şcolii româneşti de obstetrică-ginecologie și inventatorul nașterii fără dureri, dar și doctorul care a promis femeilor cu cancer de col uterin o șansă la viață.