Conducerea DNA pune tunurile pe procurori, începe să taxeze performanța “leneșilor”. Raportări lunare, obligatorii

de: Denisa Dudescu
14 08. 2023

Procurorul șef DNA, Marius Voineag, a dispus, printr-un ordin intern emis la data de 10 august ca toate măsurile de supraveghere tehnică solicitate de procurori să fie transmise „de îndată”, prin email, conducerii DNA, scrie G4media. Cele trei ordine emise de șeful DNA au în vedere „eficientizarea activității instituției”, având în vedere că există servicii teritoriale cu activitate extrem de slabă și care nu au realizat, timp de șapte luni, nici o interceptare în dosarele penale aflate în lucru.

Control privind dosarele aflate în lucru la nivelul DNA

Conducerea DNA va controla dosarele procurorilor Direcţiei din toată ţara în perioada 4 septembrie 2023 – 16 octombrie 2023, iar din echipa celor care vor merge în teren se numără: procurorul Ioan Viorel Cerbu, consilier al șefului DNA, Silviu – Paul Dumitriu, procuror -șef adjunct al DNA, Tatiana Toader, procuror-șef adjunct al DNA, Ionuț Ardeleanu, procorur șef de secție, Marian Drăgulescu, procuror șef adjunct DNA și de procurorul Dumitru-Constantin Călina, consilier al șefului DNA.

„(1)Verificarea ritmicității actelor de urmărire penală.(2) Examinarea măsurilor dispuse și a actelor efectuate de procurori, în raport cu dispozițiile procedurale incidente.(3) Verificarea respectării dispozițiilor legale de către procurori cu privire la cererile formulate în cursul urmăririi penale de subiecții procesuali principali, părți sau avocații acestora”, sunt obiectivele controlului, potrivit unuia dintre ordinele semnate de Voineag.

Concret, la mai multe structuri din țară nu s-a mișcat un deget în ultimele 7 luni. Nu s-au făcut interceptări în niciun dosar, iar lucrurile s-au mișcat cu viteza melcului.

Potrivit unui alt ordin Voineag, a dispus, printr-un ordin intern ca toate măsurile de supraveghere tehnică solicitate de procurori să fie comunicate ”de îndată”, prin email, conducerii DNA.

”Cererile formulate de procurori în procedura de emitere a măsurilor de supraveghere tehnică reglementată în art. 140 C.p.p., precum și ordonanțele emise, conform art. 141 C.p.p., cu privire la aceleași măsuri autorizate de către procurori, se comunică, de îndată (anterior expedierii către instanță/organ judiciar de punere în executare), prin e-mail, la cabinetul procurorului-șef direcție și la cabinetele procurorilor-șefi adjuncți, fără a întrerupe sau afecta circuitul legal și regulamentar de sesizare a judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța competentă și, respectiv punerea în executare măsurilor autorizate”, potrivit Ordinului semnat de procurorul șef.

O circulară similară a fost emisă în octombrie 2013 de către fostul procuror șef DNA, Laura Codruta Kovesi. Circulara a fost în vigoare cinci ani, fiind revocată în 2018 de procurorul șef internimar de atunci, Anca Jurma, mai notează G4Media.

Marius Voineag a venit în fruntea instituției din afara Direcției Naționale Anticorupție, în locul lui Crin Bologa. El a intrat în sistem în anul 2008.

Experiență profesională
2017-prezent: procuror şef al Serviciului de combatere a criminalității economico-financiare, DIICOT Structura centrală, Bucureşti
2016-2017: procuror, DIICOT Structura centrală, Bucureşti
2014-2016: procuror șef al Biroului de combatere a infracțiunilor vamale și contra pieței de de capital, DIICOT Structura Centrală, Bucureşti
2013-2014: procuror, DIICOT Structura centrală, Bucureşti
2011-2013: procuror, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Bucureşti
2011: procuror, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Bucureşti
2008-2010: procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, Bucureşti
2006-2008: auditor de justiţie – Institutul Naţional al Magistraturii
2005-2006: avocat, Baroul Bucureşti

Educație și formare
2005-2006: Master – Științele penale și traficul internațional de droguri, Universitatea Nicolae Titulescu, Bucureşti
2001-2005: Licenţă – Ştiinţe juridice, Universitatea Nicolae Titulescu, Bucureşti
1997-2001: Bacalaureat – Colegiul Naţional Vasile Alecsandri, Galaţi

Ca procuror de caz, Marius Voineag a instrumentat dosarul manipulării pieței de capital privindu-l pe fostul șef al SIF Banat Dragoș Bîlteanu, unul dintre dosarele lui Sorin Ovidiu Vântu și ale sindicalistului Liviu Luca, dosarul Ultrapro Computers, iar la PG a intrumentat dosare de contrabandă și obținere ilegală de fonduri