Chestionar pentru testarea antidrog în școlile din București. Soluția găsită de autorități pentru a preveni consumul

de: Denisa Dudescu
17 10. 2023

Prefectul Capitalei, Rareş Hopincă, a anunțat marţi, un proiect de chestionar privind testarea antidrog a elevilor, iar de săptămâna viitoare ar urma să fie transmis în școli. În urmă cu o lună, Ligia Deca, ministrul Educației, spunea că va exista un plan comun, al mai multor instituţii, în ceea ce priveşte prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor.

Chestionar pentru părinții din București

„Am avut astăzi o nouă şedinţă a grupului de lucru iniţiat de prefectul Municipiului Bucureşti, iar subiectul principal a fost prezentarea proiectului de chestionar, pe care îl vom implementa la nivelul tuturor şcolilor din Bucureşti.

 Este vorba despre posibilitatea testării, în anumite condiţii, adică, la cererea, de exemplu, a unui cadru didactic care sesizează un comportament atipic al unui elev, cu acordul prealabil al părintelui sau în prezenţa părintelui şi în condiţii stricte de confidenţialitate, pentru a evita cu orice preţ stigmatizarea. A doua temă a cercetării se referă la posibilitatea efectuării unor analize medicale periodice de sânge”, a explicat Rareș Hopincă, prefectul Capitalei, marți într-o conferință de presă.

Cum arată testarea antidrog în școli

Prefectul a mai punctat faptul că aceste analize ar trebui decontate de Casa de Asigurări de Sănătate și că ar trebui făcute ori de câte ori este nevoie. 

Chestionarul va fi împărțit în școlile din București de săptămâna viitoare. Prefectul a spus că una dintre întrebări se referă dacă părinții sunt de acord să se elibereze o adeverinţă care să ateste că elevii au fost la analize medicale, însă să nu prezinte rezultatul, acesta fiind unul confidențial.

„Perioada în care vom culege datele vreau să fie una cât mai extinsă, probabil ne referim la patru săptămâni, pentru că nu aş dori ca acest chestionar să fie doar trimis spre o simplă completare părinţilor, ci aş vrea ca, în măsura timpului fiecăruia dintre noi, să fim prezenţi în fiecare liceu, măcar din Bucureşti, să prezentăm împreună cu specialişti acest chestionar, ca parte a campaniei ample de conştientizare a problemei drogurilor”, a mai spus Rareş Hopincă.

Chestionarul conține trei teme: testarea unui elev în caz de suspiciune de consum de droguri, analize periodice decontate de stat și ore antidrog în școli.

Testarea antidrog ar trebui să fie făcută de specialiști și în anumite condiții, trebuie ținut cont de modul în care este abordat elevul, dar și familia. Trebuie să ai o abordare la elevii de liceu și alta la cei de gimnaziu.

Ministrul Educației, despre testarea antidrog

Ligia Deca, ministrul Educației, spunea luna trecută că este nevoie de un plan elaborat pentru a face astfel de testări antidrog , mai ales că ar trebui implicate și cadre medicale.

„Eu nu cred că rolul cadrelor didactice este să facă teste. Eu cred că există un rol foarte bine definit al cadrelor didactice, şi anume acela de a educa.

Pentru testare şi alte proceduri medicale avem nevoie de specialişti în zona sănătăţii publice şi cred că orice mecanism de testare trebuie să aibă la bază nişte principii, în primul rând principiul acordului parental, părinţii trebuie să fie de acord şi să solicite.

În al doilea rând, principiul confidenţialităţii şi al evitării oricărui fel de stigmatizare. Şi aşa bullying-ul este un fenomen pe care îl vedem extins în toate ţările Uniunii Europene, trebuie să avem mare grijă ca prin această acţiune integrată să nu cumva să vulnerabilizăm”, spunea ministrul Educației pe 11 septembrie, la TVR.

La rândul său, Daniel Răduțoiu, colonel în rezervă și fost ofițer la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, a explicat într-un interviu pentru Playtech.ro că este nevoie de campanii serioase de prevenție în școli și trebuie implicate cât mai multe instituții, inclusiv Agenția Națională Antidrog.

„Ce este îngrijorător că programele de prevenire sau strategiile naționale care urmăresc în primul rând creșterea vârstei de consum, asta se urmărește, nicidecum scăderea, și totodată se urmărește faptul ca consumatorii să folosească drogurile ușoare se pare că nu se realizează. Scade vârsta consumatorului ceea ce nu este normal și crește consumul drogurilor de mare risc.

Acest lucru rezultă că strategiile gândite la nivel național, precum și programele de prevenire nu sunt eficiente.Ar trebui campanii mult mai agresive, deși serviciul la care am lucrat se ocupa de combaterea traficului și consumului de droguri, am încercat, văzând trendul ascendent al consumului de droguri să facem și acțiuni de prevenire.

Cele mai eficiente mi s-au părut acelea în care erau imagini destul de dure cu consumatorii de droguri cu brațe cangrenate în urma injecțiile pe care și le făceau în brațe și tot felul de imagini care chipurile au fost retrase pentru că vezi Doamne afectau psihicul copilului care era în formare și s-a renunțat la ideea respectivă. 

Suntem în secolul vitezei, timpul de părinți cu copii este din ce în ce mai redus. Există și această negare a părinților : Copilul meu nu poate să facă asta, nu va face asta”, însă după ce constată că este supus viciilor începe să dea vina pe anturaj, școală. Acțiunile Agenției Naționale Antidrog se reflectă în stradă pentru că strategia antidrog.

 Campaniile lor sunt egale cu zero. Strada este cea care ne dă răspunsurile la ceea ce se întâmplă în societate, nu cifre, nu grafice, nu rezultate că am făcut 50 de acțiuni în școală și care e rezultatul?Că a scăzut vârsta consumatorului de la 10 la 9 ani sau de la 14 la 12 ani? Noi suntem o țară care stăm bine pe cifre, pe hârtii, dar pe noi strada ne trage de mână și ne spune că sunt problemă”, a declarat Daniel Răduțoiu, pentru Playtech.ro

Klaus Iohannis a discutat problema drogurilor în CSAT

CSAT s-a reunit sub conducerea preşedintelui Klaus Iohannis. Pe ordinea de zi a întrunirii s-au regăsit consumul de droguri sau alte substanţe stupefiante de către tineri și elevi. Ședința a avut loc, joi, 12 octombrie 2023.

„Prima temă analizată în cadrul ședinței Consiliului a constituit-o consumul de droguri și alte substanțe psihoactive de către tineri și elevi, ca risc major la adresa siguranței individuale și naționale.

Membrii CSAT au ajuns la concluzia că, prin gravitate, modalități de manifestare, repetabilitatea acțiunilor și cumulul prejudiciilor aduse atât în planul sănătății, prin punerea în pericol a vieții sau a calității acesteia, cât și în planul siguranței publice, pe fondul conectării țării noastre la trasee și rute internaționale de transfer/transport al stupefiantelor, consumul de droguri și alte substanțe stupefiante prejudiciază valorile de securitate națională prevăzute de Constituție și legislația în domeniul securității naționale. Astfel, sunt afectate ordinea de drept și climatul de exercitare neîngrădită a drepturilor, a libertăților și a îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor”, se arată în comunicatul transmis de Administrația Prezidențială.