Cele mai populare filme de pe Netflix, în România, la momentul actual: la ce să te uiți weekendul acesta

de: Ozana Mazilu
25 02. 2023

Netflix e cea mai populară rețea de streaming, chiar dacă recent nu vrea să mai lase mai mulți utilizatori pe un singur cont și a făcut demersuri în acest sens. Cu toate astea, s-au ieftinit și abonamentele la Netflix în România.

Acum, îți poți face abonament de bază la Netflix cu doar 4.99 euro. Așadar, dacă te interesează vreun film din lista care urmează și nu ai abonament, poate vrei să arunci un ochi pe ofertele gigantului de streaming.

Așadar, iată top zece cele mai vizionate filme de pe Netflix, în România. Poate îți faci o idee la ce să te uiți weekendul acesta.

Your Place or Mine este cel mai vizionat film de pe Netflix, în țara noastră, la momentul actual, conform top10.netflix.com. „La tine acasă sau la mine?” este o comedie romantică, în care Debbie (Reese Witherspoon) și Peter (Ashton Kutcher) sunt cei mai buni prieteni și au firi total opuse. Ea își dorește doar o viață de rutină împreună cu fiul ei, în LA, el este însetat de schimbare în NY. Când fac schimb de case și vieți pentru o săptămână, cei doi descoperă că nevoile lor s-ar putea să fie un pic diferite de ceea ce credeau ei că-și doresc.

The Tax Collector se află pe locul doi în topul celor mai populare pelicule de pe Netflix în România. Filmul îl are în rol principal pe celebrul actor Shia LaBeouf. Este vorba despre un „colectator de taxe” care lucrează pentru un lord local al crimei și află că siguranța familiei sale este compromisă atunci când rivalul șefului său apare în L.A. și dă peste cap afacerea.

Mirciulică face parte din noua „isterie” românească pe care a început-o Bromania cu Teambuilding. Mirciulică este „copilul” lui Mircea Bravo, un YouTuber care ar trebui să-i mulțumească cu vârf și îndesat bunicii sale pentru popularitatea pe care a câștigat-o pe platformă, popularitate care a dus, inevitabil, la crearea acestui film.

The Hitman’s Wife’s Bodyguard prezintă povestea celui mai letal duo din lume – bodyguardul Michael Bryce (Ryan Reynolds) și asasinul Darius Kincaid (Samuel L. Jackson) – se întorc cu o altă misiune care le pune viața în pericol. Tot fără licență, dar relaxat în concediu, Bryce este forțat să intre în acțiune de către soția și mai instabilă a lui Darius, infama escroacă internațională Sonia Kincaid (Salma Hayek). Astfel, Bryce e aruncat în haos de către periculoșii lui protejați, și trioul criminal intră într-un complot global pentru a descoperi rapid că ei sunt singurii care pot împiedica dezastrul total în Europa.

Viking Wolf se află pe locul cinci și spune povestea lui Thale, care tocmai s-a mutat cu părinții ei într-un orășel, după ce mama ei și-a luat un nou loc de muncă în poliția locală. După ce o studentă este ucisă cu brutalitate la o petrecere la care Thale a participat, ea devine un martor cheie. A fost ucigașul un animal? Un lup? O să vezi, dacă vizionezi filmul pe Netflix.

F9: The Fast Saga a apărut pe Netflix și trebuie să îl vezi, dacă nu ai apucat să faci asta când a rulat în cinematografele de la noi din țară. Este cea de-a noua parte a francizei populare și zvonurile spun că va exista și a zecea parte.

Nunți, Botezuri, Înmormântări este acel film românesc pe care trebuie să-l vezi ca să înțelegi că există o comedie autohtonă mai bună ca Teambuiding. Playtech a scris un review despre acest film aici.

True Spirit se află pe locul opt în preferințele românilor, pe Netflix. Este povestea fascinantă a adolescentei australiene Jessica Watson, cea mai tânără persoană care a navigat vreodată singură, fără oprire, în jurul lumii.

Infiesto are în prim-plan doi detectivi care sunt chemați într-un mic oraș minier, unde o tânără care fusese lăsată moartă de luni de zile a apărut brusc, lăsându-i pe detectivi să pună la îndoială ce forțe întunecate lucrează.

You People este comedia ideală pentru o zi de duminică, cu Jonah Hill și Eddie Murphy.