Când trecem la anvelopele de vară: ce trebuie să știe orice șofer din România
De ce trebuie să treci de la anvelopele de iarnă la cele de vară.
Anvelopele de iarnă care trebuie montate pentru a putea circula pe drumurile cu gheață, polei sau zăpadă, dar legea nu impune trecerea la pneurile de vară. Din acest motiv, mulți șoferi preferă să circule cu anvelopele de iarnă pe tot parcursul anului. Nu este o practică indicată, întrucât cauciucurile specifice sezonului rece își pierd din eficiență atunci când temperaturile sunt ridicate.
Potrivit legislației privind circulația pe drumurile publice din România, conducătorii auto sunt obligați să aibă anvelopele de iarnă montate pe autovehicule atunci când carosabilul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei.
Amenda pentru șoferii care sunt prinși fără cauciucuri de iarnă în condițiile specificate mai sus se ridică la 2.900 de lei. În plus, agentul va reține și certificatul de înmatriculare al mașinii.
Așadar, nu este specificată o dată anume la care trebuie schimbate pneurile de vară cu cele de iarnă. Însă recomandarea specialiștilor este ca ele să fie înlocuite în momentul când temperatura scade sub 7 grade Celsius. Începând cu această valoare, cauciucurile de vară nu mai asigură un nivel de siguranță adecvat circulării pe drumurile publice.
Avantajele pe care anvelopele de vară le au
În schimb, în privința pneurilor de vară, lucrurile nu sunt foarte clare. Și asta pentru că legislația nu prevede un anumit moment sau condiții care trebuie respectate pentru montarea acestora, ca în cazul celor de iarnă.
Acest lucru depinde în mare măsură de climă și zona geografică. Cauciucurile de vară oferă rezerve de siguranță net superioare celor de iarnă la temperaturi peste 7 grade Celsius, în special atunci când se circulă pe carosabil ud.
Anvelopele de iarnă sunt special concepute pentru a oferi o siguranță mai mare când temperaturile sunt scăzute. Ele nu oferă însă același grad de siguranță atunci când este cald afară, fiind demonstrat faptul că nu sunt la fel de eficiente în cazul unei frânări de urgență, precum cele de vară.
În plus, fiindcă sunt realizate cu scopul de a asigura aderența în condiții de iarnă, acestea au o rezistență mai ridicată la înaintare, ceea ce duce la un consum mai mare de combustibil.