Bani de la stat pentru acești români. 5.000 de lei lunar, în ce condiții și cine i-ar putea primi

de: Ana Anițoiu
24 08. 2023

Numeroși români ar putea primi peste 2.000 de lei sau chiar până la 5.000 de lei lunar, în anumite condiții, potrivit unei inițiative ce a fost depusă de liberali în Parlament.

Cine ar putea primi banii

Inițiativa parlamentarilor PNL se referă la acordarea unei indemnizații lunare pentru familiile care au mai mult de trei copii. Conform propunerii lor, acestea ar putea primi un ajutor în valoare de un salariu minim net, indiferent de situația financiară în care se află.

Totuși, proiectul de lege prevede o condiție – aceea ca părinții să realizeze venituri, din salarii sau pensii, indiferent de cuantumul acestora. Banii ar urma sa fie acordați până când copilul împlinește 18 ani.

În cazul familiilor mai mari, cu patru copii, ajutorul ar urma să fie de un salariu minim net și jumătate. Cele cu cinci copii ar urma să primească două salarii minime, iar cei cu șase copii, două salarii minime și jumătate.

Alte condiții pentru acordarea ajutorului financiar

Proiectul de lege mai prevede faptul că mamele aflate în concediu de creștere a copilului trebuie să îndeplinească condiția de a fi avut venituri impozabile în 12 luni din cele 24 anterioare nașterii sau adopției.

Totodată, pentru a se califica pentru aceste beneficii, părinții sau tutorele legal trebuie să fie cetățeni români cu domiciliul în România, iar copiii aflați sub îngrijire să fie înscriși într-o unitate de învățământ după ce au împlinit vârsta de trei ani.

Această inițiativă are drept scop acordarea beneficiilor propuse unei singure persoane în situația în care există doi părinți sau tutori legali. Aceste beneficii încetează în cazul în care custodia copilului este revocată.

Modernizarea creșelor și grădinițelor prin parteneriat public-privat

Un alt aspect semnificativ al aceluiași proiect de lege se referă la dezvoltarea și modernizarea creșelor și grădinițelor prin intermediul parteneriatului public-privat.

Această inițiativă prevede posibilitatea concesionării terenurilor aferente pentru o perioadă de 49 de ani, exonerația de impozit pentru o durată de cinci ani pentru companiile implicate în aceste parteneriate și asigurarea resurselor necesare de către bugetele locale.

În ultima prevedere a acestui proiect, se propune extinderea programului existent „O masă caldă la școală„, în funcțiune din 2020 și care în prezent cuprinde 450 de instituții de învățământ. În varianta propusă Senatului, acest proiect sugerează includerea tuturor școlilor în acest program până la sfârșitul anului 2036.

Prevederile acestui proiect de lege nu sunt în vigoare în prezent. Pentru a fi implementate, acestea necesită aprobarea Parlamentului și publicarea în Monitorul Oficial.