Bănci din România, în faliment? Vine de la BNR și e ca o undă de șoc, americanii sunt mici copii

de: Mădălina Bahrim
18 03. 2023

Cutremurul din sectorul bancar american i-a speriat și pe oficialii noștri. Deși în cazul României nu se poate vorbi despre certitudinea că un astfel de scenariu se va materializa, experții vorbesc despre riscuri reale ce planează asupra băncilor.

O astfel de opinie vine, de exemplu, din partea omului ce coordonează politica monetară în România, guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu. Oficialul vorbește despre ce se întâmplă acum în sectorul bancar autohton, în raport cu evenimentele nefericite și îngrijorătoare din Statele Unite ale Americii (SUA).

Isărescu conturează un tablou destul de liniștitor al sectorului nostru bancar, deși contextul este unul tulbure și există, totuși, unele semnale de alarmă asupra cărora trebuie să ne aplecăm în această perioadă. „Cu toate acestea, sectorul bancar din România se confruntă cu o serie de vulnerabilităţi”, recunoaște șeful BNR.

Și băncile din România au probleme!

„Poziţia prudenţială şi financiară a sectorului bancar românesc – principala sursă de finanţare a economiei – este adecvată. Cu toate acestea, riscurile sunt în creştere atât la nivel local, cât şi internaţional. Rata capitalului total a rămas adecvată, peste media UE, dar rezerva de capital s-a redus o dată cu valoarea de piaţă, din cauza creşterii rapide a ratei dobânzii.

Calitatea activelor a continuat să se îmbunătăţească, rata creditelor neperformante scăzând la niveluri europene şi acoperirea creditelor neperformante de către provizioane menţinându-se la niveluri semnificativ mai mari decât media europeană; profitabilitatea a crescut.

Cu toate acestea, sectorul bancar din România se confruntă cu o serie de vulnerabilităţi: aşteptările cu privire la un risc mai mare de nerambursare a împrumuturilor din sectorul privat pe fondul înrăutăţirii condiţiilor macroeconomice, incertitudinea cu privire la evoluţiile viitoare şi creşterea serviciului datoriei din cauza ratelor mai mari ale dobânzilor, legătura strânsă între sectorul bancar şi sectorul guvernamental şi polarizarea instituţiilor de credit în funcţie de dimensiune”, a declarat Mugur Isărescu.