16 mart. 2023 | 17:19

Vine falimentul și peste băncile din România? Ce trebuie să știe românii care au bani în depozite

ACTUALITATE
Vine falimentul și peste băncile din România? Ce trebuie să știe românii care au bani în depozite

Falimentul Silicon Valley Bank (SVB) provoacă unele temeri legate de stabilitatea sectorului bancar, chiar și-n Europa. Care sunt riscurile, de fapt?

Milioane de români aleg să-și țină economiile în depozite bancare, iar acest lucru reprezintă una dintre cele mai sigure soluții de protejare a banilor. Pe lângă faptul că nu te expui riscului de a ține banii în casă, primești și o dobândă pentru depunerile tale. Din nefericire, dobânda nu acoperă întotdeauna rata inflației, mai ales într-o perioadă de criză, așa cum se întâmplă în prezent, dar în fond orice dobândă e mai bună decât zero, așa că și din acest punct de vedere depozitele bancare sunt avantajoase.

Ce se întâmplă însă în cazul în care pe piață apar temeri? Care sunt riscurile pe care ar trebui să le luăm în calcul, la ora actuală, după ce falimentul Silicon Valley Bank (SVB) a zguduit din temelii sectorul bancar american?

E important de precizat că specialiștii nu ne îndeamnă la panică și nici nu cred că pericolul pentru sectorul bancar european este iminent. În momentul de față, se vorbește doar despre unele potențiale riscuri, dar suntem departe de a contura scenarii apocaliptice pentru băncile europene, deși e adevărat că situația nu este nici plăcută, nici ideală.

Oficialii europeni sunt convinși că precedenta criză mare, cea din 2008, a oferit suficient de multe lecții prețioase, ce au fost asimilate de jucătorii importanți, astfel încât astăzi să avem multe motive de liniște și încredere că totul va fi bine. Un semnal de control vine din partea autorităților franceze, ce par să ne transmită că lucrurile sunt în regulă.

Am bani în bancă și mi-e frică de faliment, ca-n SUA. Să-i scot?

„Cred cu adevărat că europenii au învățat toate lecțiile crizei financiare din 2008 pentru a consolida protecția sistemului bancar și a băncilor europene, în special a băncilor franceze”, a declarat marți ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire. Tot oficialul francez a ținut să puncteze faptul că s-a întâlnit cu „toți liderii băncilor franceze și cu guvernatorul Băncii Franței pentru a analiza situația cu aceștia”.

Cel mai mare pericol ce poate veni peste bănci acum este panica. Fie că ne place să o recunoaștem sau nu, pentru nicio bancă nu este în regulă dacă, brusc, toți clienții decid să-și retragă banii. Nu există resurse pentru a face față unei astfel de situații, la fel cum o panică legată de dispariția combustibilului generează consum haotic ce, culmea, ajunge să grăbească penurile.

Pe cale de consecință, în calitate de client al unei bănci europene, ar trebui să te simți protejat și să nu iei decizii radicale, peste noapte, fără motive solide și fără să te informezi temeinic, nu urmând sfaturile unor persoane ce nu au calități oficiale sau pregătire profesională de specialitate.