A fost cel mai bogat român, dar acum a plecat și de la conducerea companiei pe care a fondat-o: ce se întâmplă cu Daniel Dineș și UiPath
Foarte mulți oameni asociază titlul de cel mai bogat român, în mod exclusiv, cu Ion Țiriac. În practică, Daniel Dineș a deținut o perioadă destul de lungă acest titlu în România, după ce a fondat UiPath și a ocupat poziția de director executiv al companiei.
La momentul de față, conform datelor Forbes, Daniel Dineș are o avere estimată la 1,9 miliarde de dolari, fiind al treilea cel mai bogat român, după frații Adrian și Dragoș Pavăl (proprietarii Dedeman) și Ion Țiriac. În 2021, însă, cofondatorul UiPath se bucura de o avere de aproximativ 6 miliarde de dolari, valoarea care, pentru un timp, l-a pus în fruntea clasamentului autohton de miliardari. Din păcate, în câțiva ani, acțiunile companiei s-au devalorizat masiv.
Daniel Dineș nu mai este director UiPath
Conform unui comunicat UiPath citat de MarketWatch, Daniel Dineș și-a dat ieri demisia din poziția de director executiv al companiei pe care a cofondat-o. Românul va rămâne în companie, dar se va ocupa de inițiativele de inteligență artificială ale gigantului cu sediul la New York. Tranziția efectivă din funcție se va produce anul viitor, pe 31 ianuarie 2024. Din acel moment, compania va fi condusă în mod exclusiv de Rob Enslin, celălalt codirector executiv.
În mod oficial, Daniel Dineș va ocup din 2024 poziția de director de inovație, din care se va concentra pe dezvoltarea tehnologiilor și a algoritmilor de inteligență artificială în cadrul companiei. Pentru context, Dineș a cofondat UiPath în 2005 și, din acel moment, a fost director executiv. Din mai 2022, pe poziția de codirector, i s-a alăturat Rob Enslin.
Acțiunile UiPath, la momentul de față, se tranzacționează cu 16,4 dolari. Apogeul de tranzacționare ala acestor titluri a fost de 79 de dolari. Capitalizarea companiei este de 9,25 miliarde de dolari în prezent, cu mențiunea că, la momentul listării pe bursă în 2021, era evaluată la aproape 40 de miliarde de dolari. În ceea ce privește principala ocupație a gigantului cu sediul în SUA, UiPath dezvoltă roboți software meniți să automatizeze o serie stufoasă de sarcini de business.