Cine sunt cei mai bogați români, cum stau față de americani. Câți bani au pierdut miliardarii în pandemie

Cine sunt cei mai bogați români, cum stau față de americani. Câți bani au pierdut miliardarii în pandemie

Românii reușesc să genereze averi din ce în ce mai mari. Chiar dacă au pierdut sume fabuloase în pandemie, miliardarii autohtoni fac valuri la nivel global, în frunte cu Daniel Dines, Ion Țiriac și frații Pavăl din spatele Dedeman.

Forbes a publicat cea mai recentă ediție a topului miliardarilor, cei mai bogați oameni ai planetei. Ca de fiecare dată, avem și noi câțiva reprezentanți în clasament. Din păcate, au pierdut sume generoase. În cazul lui Daniel Dines de la UiPath, de exemplu, acesta a pierdut nu mai puțin de 600 de poziții comparativ cu 2021. În cazul lui, ”dezastrul” a fost provocat de scăderea puternică a acțiunilor UiPath după listarea companiei la bursa de la New York. De partea cealaltă a baricadei, Ion Țiriac a urcat cinci poziții, deși a pierdut 100 de milioane de dolari.

Daniel Dines, Ion Țiriac, Ion Stoica, Matei Zaharia, cei mai bogați români

Daniel Dines continuă să fie cel mai bogat român, aflându-se pe poziția 1053 în clasamentul global Forbesc, față de 451 în 2021. Averea sa este estimată la 2,9 miliarde de dolari, în scădere de la 6 miliarde în 2021. Ion Țiriac este al doilea cel mai bogat român, dar cu o avere de ”doar” 1,6 miliarde de dolari, el ocupă poziția 1818 în același top mondial.

Pentru prima oară în istoria Forbes, avem șase antreprenori români în top, după ce anul trecut îi aveam doar pe Dineș și Țiriac în topul miliardarilor. De această dată, pe aceeași poziție precum Ion Țiriac, cu o avere de 1,6 miliarde de dolari, se află Ion Stoica și Matei Zaharia, cofondatorii Databricks. Dragoș Pavăl este și el în top cu 1,5 miliarde de dolari, pe locul 1929, iar Adrian Pavăl este pe 2578 cu un miliard de dolari. Cei doi sunt fondatorii Dedeman.

Dincolo de România, topul din acest an este condus de Elon Musk cu o avere de 219 miliarde de dolari, în timp ce Jeff Bezos, fostul lider, se rezumă la 171 miliarde de dolari. “Cele mai dramatice scăderi au avut loc în Rusia, unde există cu 34 de miliardari mai puțini decât anul trecut, în urma invaziei lui Vladimir Putin în Ucraina, și în China, unde o reprimare guvernamentală a companiilor de tehnologie a dus la scăderea cu 87 de persoane a numărului miliardarilor chinezi din listă. Cu toate acestea, Forbes a găsit peste 1.000 de miliardari care sunt mai bogați decât erau în urmă cu un an. Iar 236 dintre noii-veniți au devenit miliardari în ultimul an – inclusiv primii miliardari din Barbados, Bulgaria, Estonia și Uruguay”, arată autorii clasamentului.