VIDEO Drumul din România mai frumos decât Transalpina și Transfăgărășan: unde găsești fascinantul Transluncani

de: Alexandru Puiu
16 12. 2022

După Transalpina sau Transfăgărășan, România a dobândit un nou drum care te lasă cu gura căscată. Poartă numele Transluncani, are un segment săpat în munte și tocmai a fost inaugurat.

Ca o dovadă a faptului că există câțiva primari foarte descurcăreți în România, un drum remarcabil a fost dat în folosință în comuna Tomești din județul Timiș. De departe cel mai spectaculos drum din județ, Transluncani are mari șanse să intre în top cinci cele mai impresionante din țară.

Conform Mediafax, drumul din Tomești are peste 5 kilometri și, la bază, a fost creat ca un drum agricol. Finanțarea s-a făcut cu bani europeni, în cadrul unui proiect cu o valoare estimată de un milion de euro. Raportat la drumurile existente din județul Timis, Transluncani este realizat la cea mai mare înălțime. Punctul cel mai înalt al șoselei este la 700 de metri față de nivelul mării. Realizarea este cu atât mai spectaculoasă cu cât aproape jumătate din drumul agricol a fost construit în rocă.

Transluncani, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din România

„Drumul a fost realizat în cadrul unui proiect european în valoare de aproape un milion de euro. Drumul agricol Oboare are o lungime de 5,4 kilometri. Pe lângă acest segment de drum asfaltat, în cadrul aceluiași proiect, mai avem un segment de drum, Valea Lupului, de 3,5 kilometri, care a fost pietruit. Drumul agricol Oboare deservește aproximativ 600 de hectare de teren agricol, plus pășunile din golul alpin, fânețe și între 2.000 și 2.500 de hectare de păduri”, a declarat, duminică, pentru Mediafax, primarul comunei Tomești, Costel Medelean.

Comparația cu Transalpina sau Transfăgărășanul a fost făcută de cei care l-au experimentat deja, iar primarul comunei Tomești este foarte mândru de această performanță.„Pe lângă destinația agricolă, îndeplinește și condițiile de traseu turistic, dar și de alternativă la drumul județean 684, care leagă județul Timiș de județul Caraș-Severin. Lucrările au avut o complexitate ridicată, fiind zonă montană, s-a săpat și în stâncă. Pe un segment de doi kilometri din noul drum era doar o potecă înainte de lucrări, iar pe acea porțiune doar în stâncă s-a săpat. Sâmbătă am văzut foarte multă lume pe drum, am văzut mașini din alte județe. Oamenii au numit acest drum Transluncani pentru că se află în localitatea Luncani, făcând comparație cu Transfăgărășanul sau Transalpina”, a afirmat Costel Medelean.