Veste bună pentru cinefili: Joker 2, din ce în ce mai aproape de realitate. Ce știm, până acum, despre partea a doua a peliculei distopice

de: Iulia Kelt
09 06. 2022

Joker 2 pare să facă un mare pas înainte, deoarece regizorul Todd Phillips a împărtășit, pe Instagram, o imagine a scenariului finalizat, fără vreun alt comentariu atașat.

Joaquin Phoenix a ținut cârma distribuției primului Joker, mai exact jucând în rolul lui Arthur Fleck, un comediant și un clovn ratat care pică în hăul nebuniei, în Gotham, 1981. În cele din urmă, Fleck își varsă frustrarea pe cei pe care îi consideră responsabili pentru decăderea societății, devenind infamul răufăcător Joker.

Alături de Phoenix, distribuția pentru Joker i-a inclus pe Robert De Niro, Zazie Beetz, Frances Conroy, Brett Cullen, Glenn Fleshler, Bill Camp, Shea Whigham și Marc Maron.

Scris și regizat de Todd Phillips, filmul a primit recenzii mixte din partea criticilor, dar a fost extrem de bine primit de public, fiind un succes de proporții la box office, devenind, astfel, primul film cu rating R care încasează peste 1 miliard de dolari, la nivel global.

Dorința fanilor se îndeplinește: Joker 2 este pe drumul cel bun

Discuțiile despre un eventual Joker 2 au tot curs, de la lansarea primului film, iar acum fanii filmului primesc acum vești extraordinare.

Todd Phillips a publicat Instagram prima actualizare majoră pentru Joker 2. Regizorul a împărtășit o imagine cu coperta scenariului noului film, precum și o imagine cu Joaquin Phoenix, citind versiunea actuală a scenariului.

Deși criticii nu au fost cuceriți de primul Joker, filmul s-a dovedit a fi hit-ul anului 2019, când acesta nu numai că a obținut peste 1 miliard de dolari la box office, dar a fost și lider detașat în cea de-a 92-a ediție a Premiilor Academiei, cu 11 nominalizări, inclusiv pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor și cel mai bun scenariu adaptat.

Postarea lui Phillips, de pe Instagram, poate fi accesată mai jos. În cadrul acesteia poți vedea atât coperta scenariului, cât și o fotografie cu Joaquin citindu-l.