REVIEW The Batman: de ce e mai bun ca alte filme ale francizei, însă mai prost decât așteptările generale

„The Batman” este unul dintre cele mai așteptate filme ale ultimilor luni, dacă nu chiar a anului 2022. Maniera diferită de realizare i-a atras chiar și pe cei care nu sunt, neaparat, fani ai francizei, în sine.

Ca oricare alt „muritor de rând”, pasionat de cinematografie, m-am dus, la rândul meu, weekendul trecut, să văd „The Batman”, la cinematograf. Nu mică mi-a fost mirarea să găsesc o sală aproape plină „ochi”, încă de la achiziționarea biletelor. Recunosc, începusem să uit cum e să vezi un film la cinematograf, cu casa închisă. Mi-a plăcut și mi-a displăcut, în egală măsură, acest lucru. Explicația e una cât se poate de simplă: doi ani și ceva de pandemie au avut, și asupra psihicului meu, un efect devastator. În contradicție se află nevoia normală de contact uman, de „turmă”… dacă vreți.

Mi-aș fi dorit să-i pot întreba pe toți cei de acolo de ce au venit să vadă „The Batman”, la cinematograf. Mi-am închipuit că există, din start, mai multe categorii de oameni: cei care au venit pentru că iubesc DC, cei care îl iubesc pe Batman, ori poate cei care au venit pentru că „film la cinema și plictiseală mare acasă”. Eu nu m-aș fi putut încadra în niciuna dintre aceste categorii prestabilite.

De ce m-am dus să văd „The Batman”, la cinema

De noua producție, „The Batman”, am auzit încă de când a fost anunțată începerea filmărilor, adică atunci când cuvântul „pandemie” nu exista decât în vocabularul specialiștilor din sănătate. Încă de la acea vreme, mi-a intrat adânc sub scoarța creierului că acest nou Batman ar putea să fie altceva și am sperat că se va îndeparta de noțiunea de eroi invincibili, cu care ne-a obișnuit, de-a lungul anilor, atât DC, cât și Marvel.

Bașca, nu mai rețin unde am citit că producția va semăna, într-o oarecare măsură, din punct de vedere al abordării, cu „Joker”, adicătelea un pic mai aproape de monstrul care trăiește în noi, nu neaparat chitit pe supranatural sau puteri spectaculoase. Mereu am fost fascinată de modul în care aș putea transpune un scenariu în realitate. Spre exemplu, nu mă va speria absolut niciodată un horror ca „Annabelle”, în ciuda scenelor bine regizate, menite să-ți sară popcornul din brațe la primul scârțâit de podea, însă mi se va instala groaza instant în suflet atunci când voi vedea un film despre un criminal în serie care beneficiază de un corespondent și în viața reală.

„Joker” a fost exact asta: puntea dintre o poveste clasică și realitatea posibilă, Joaquin Phoenix reușind din plin să „umanizeze” un personaj care, până odinioară, era privit ca ficțiune pură.

Am sperat ca „The Batman”, cu Robert Pattinson în rol principal, să fie exact asta. În consecință, m-am dus la film cu un nivel destul de ridicat de entuziasm la purtător.

Bătaie de joc! Judecătoarea lui Vlad Pascu, gest IREAL în public. Românii au rămas mască

Liviu Dragnea aruncă bomba despre PSD! A turnat tot, e mare cutremur…

Merită să te duci la cinema pentru „The Batman”?

Desigur, nu aș putea niciodată să ofer un răspuns general valabil, întrucât o vorbă veche, din străbuni, spune: „câte bordee, atâtea obicee”. Cu alte cuvinte, nu e obligatoriu ca părerea mea să fie împărtășită de toată lumea, întrucât avem gusturi diferite și e foarte okay așa.

Însă dacă te-ai dus să vezi „The Batman” pentru că ai sperat că vei vedea un altfel de „Joker”, cel mai probabil că ai plecat din sala de cinema ușor dezamăgit, în ciuda scenei inspirate din munca lui Alfred Hitchcock, cea cu susul în jos, după ce Bruce Wayne îl fugărește cavalerește, în contrasens, pe Pinguin.

Desigur, filmul urmărește firul narativ al unui Batman înainte ca eroul să știe prea bine ce are de făcut, fiind un soi de drum inițiatic al acestuia, în încercarea de a salva ce se mai poate din Gotham. În mod deloc miraculos, află, între timp, că familia sa, cea ucisă cu nesaț pe vremea când el era un mini-liliac, nu e chiar atât de inocentă pe cât a crezut ani de zile, cât ticluia, până la cel mai mic detaliu, răzbunarea. Această idee ne este prezentată, oarecum, și în „Joker”.

Ce-i drept, Robert Pattinson e omul potrivit, la locul potrivit. În afară de Johnny Depp care, din păcate, nu mai are vârsta potrivită pentru un astfel de rol, nu văd pe nimeni altcineva purtând machiaj gothic, negru ca tăciunele, mai bine ca Pattinson. Dincolo de aspectul de „băiat neînțeles” al actorului, trebuie să-i dau „Cezarului ce e al Cezarului”: în timp ce personajul său se află încă pe drumul inițiatic, așa cum menționam anterior, Robert Pattinson l-a finalizat deja pe al său, fiindu-mi foarte greu să-l mai asociez cu ușor-caraghiosul vampir translucid, Edward, din „Twilight”.

Așadar, indiferent ce motiv ai ca să te duci la cinema și să vezi noul „The Batman”, mergi să-l vezi, ca să-ți formezi propria opinia. E important să știi exact de ce îți place sau, după caz, de ce nu îți place. Nu de alta, însă așa mai înlăturăm un pic efectul de „turmă” – nu, nu cel la care mă refeream la începutul acestui review.

De ce actualul „The Batman” este mai bun ca alte filme ale francizei, însă nu așa de bun pe cât ai fi sperat

Și-am ajuns la momentul concluziilor, în care încerc să răspund provocării lansate în titlu. În mod evident, „The Batman” (2022) poate fi considerat cel mai bun, de până acum, întocmai pentru că încearcă să creeze o abordare diferită și ni-l arată, deopotrivă, pe Bruce Wayne aflat într-o postură destul de vulnerabilă.

Cu toate astea, cred cu tărie că asemenea premise puteau să dea naștere unui film la fel de bun, dacă nu chiar și mai bun decât „Joker”. Ingredientele sunt toate acolo, însă pare că nimeni nu s-a chinuit, în mod deosebit, să le amestece între ele.

Într-adevăr, recenta peliculă e altceva, însă nu suficient încât să fie numită o capodoperă, având șanse sub zero de a se înscrie în cursa pentru vreun premiu notabil, în cinematografie.

Am să încerc să evit să vorbesc foarte mult despre prestațiile actoricești ale colegilor lui Pattinson, Zoe Kravitz și Collin Farrell, întrucât despre cei doi nu se poate spune mai nimic. În „The Batman”, vedem o Zoe Kravitz placidă, ștearsă, care încearcă cu disperare să suplinească lipsurile printr-o interpretare ce seamănă, mai degrabă, cu cea a anilor ’30. Tot aici, vedem un Collin Farrell pe care nu-l recunoști de la început, din cauza machiajului excesiv al Pinguinului, care suferă aceeași soartă ca Jared Leto, în „The House of Gucci” – mai bine spus, se pierde cu grație în scenariu.