Ungaria sare în sprijinul României, după ce Austria i-a întors spatele. De ce vrea Budapesta să fim în Schengen

de: Cătălina Burghelea
09 12. 2022

Secretarul de stat în Ministerul de Interne al Ungariei, Bence Retvari, a declarat că Budapesta a susţinut întotdeauna aderarea la Schengen nu doar a Croaţiei, ci şi a grupului România-Bulgaria, ceea ce, pe lângă întărirea relaţiilor economice, poate creşte şi nivelul de protecţie a frontierelor externe ale Uniunii Europene.

Ungaria, mesaj pentru România

Deși au fost trei canditate la Schengen, doar Croația a primit undă verde din partea Consiliului JAI, după ce Austria s-a opus prin vot aderării României și Bulgariei. De la 1 ianuarie 2023, controalele la frontieră vor fi desfiinţate pe porţiunea de graniţă de 344 de kilometri dintre Ungaria şi Croaţia, ca urmare a aprobării în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, a spus Retvari.

Budapesta a susținut aderarea țării noastre la Schengen. Avantaje pentru guvernul lui Orban

Oficialul de la Budapesta a subliniat că România şi Bulgaria au fost foarte aproape de Schengen, doar două voturi despărţindu-le de integrare. Potrivit lui Bence Retvari, Ungaria a pledat mereu pentru aderarea noastră și a bulgarilor, deoarece, pe lângă întărirea relaţiilor economice, poate creşte şi nivelul de protecţie a frontierelor externe ale UE. În plus, ar facilita trecerea graniţei pentru etnicii maghiari din România, a punctat el.

România şi Bulgaria lucrează asiduu să-și protejeze frontierele şi au făcut mult pentru a ţine în frâu migraţia ilegală, a reacționat, vineri, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, care a adăugat că celor două ţări ar fi trebuit să li se permită accesul în Schengen.

România și Bulgaria „meritau” vot pozitiv din partea Austriei

Referitor la votul din Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne, șeful diplomației de la Budapesta consideră că România şi Bulgaria au fost respinse, „deşi ambele meritau să fie acceptate”. Szijjarto a insistat că respingerea de joi a fost cauzată de un veto din partea Austriei şi a Olandei, în timp ce „toţi ceilalţi au susţinut” demersul.

Acesta şi-a exprimat regretul că „birocraţi de la Bruxelles şi miniştri din guverne liberale” au tăcut, pe când toate noile poziţii prezentate de Ungaria au fost primite cu un „criticism zgomotos”.

Ambasadorul român Emil Hurezeanu, convocat de MAE

Între timp, Emil Hurezeanu, ambasadorul României la Viena, a fost chemat acasă, în semn de protest față de Austria. Potrivit cutumelor diplomatice, decizia reprezintă un gest politic care subliniază poziţia României de dezacord ferm cu conduita Vienei şi indică diminuarea nivelului actual al relaţiilor cu acest stat, a punctat, vineri, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).