Protest la adresa Austriei în București. Românii sunt chemați în stradă

Protest la adresa Austriei în București. Românii sunt chemați în stradă

România și Bulgaria nu intră în Schengen, după ce Austria și Olanda au votat împotrivă la Consiliul JAI de joi. Decizia a înfuriat clasa politică de la București, iar românii amenință că boicotează firmele austriece și că ies în stradă. De altfel, liderul partidului AUR, George Simion, îi cheamă la proteste pe cetățeni.

Protest în fața Ambasadei Austriei din București

„Protest ambasada Austriei: mâine, ora 18”, a anunțat, joi seara, George Simion pe Facebook, după eșecul României de a intra în Schengen.

Totodată, președintele AUR cere demisia Guvernului Ciucă, precizând că este „un eșec răsunător pentru întreaga diplomație românească”. Potrivit lui Simion, „e semnul că acest Guvern nu poate livra nimic, nu poate asigura bunăstarea românilor, nu poate face pentru România ceea ce declară că fac”.

Val de mesaje dure la adresa lui Iohannis

Ratarea aderării la spațiul Schengen a provocat un val de indignare pe rețelele sociale, contul de Facebook al președintelui Klaus Iohannis și al cancelarului austriac Karl Nehammer fiind luate cu asalt. Peste 3300 de comentarii au apărut pe pagina de social media a liderului de la Cotroceni, majoritatea românilor acuzându-l că n-a făcut nimic concret pentru a favoriza votul.

„Ați făcut din România preșul străinilor și acum ne mirăm că suntem călcați în picioare. Felicitări, continuați politica milogilor, continuați să dați resursele țării pe nimic străinilor, continuați batjocura!” / „Domnule președinte, nu-i așa că era prea dificil să vă întrerupeți weekend-ul de la mijloc de săptămână ca să vă deplasați în Austria? Să încercați să-i convingeți pe austrieci? Sau măcar să înțelegeți de ce nu ne vor în Schengen?” / „Iar avem discursuri cu derulare doar în viitor, care se concretizează în nimic? Am obosit de „vom face”, ” va fi efectuat”. Sunteți exemplul salariatului pentru care trece luna și intră salariul. Dacă ați fi avut salariați cu aceeași atitudine în primăria Sibiu, i-ați fi recompensat pentru efortul depus? Nu credeți că este momentul să dați socoteală pentru situația în care se află România?”, sunt doar câteva dintre reacții.

Mii de români i-au scris și cancelarului austriac Karl Nehammer pe Facebook, după ce Austria nu a permis integrarea țării noastre în Schengen. Iată ce i-au transmis premierului de la Viena:

  • „La care companie rusa vei fi in consiliul de administratie? Sclavule!”
  • „Austria de astăzi este la fel de ipocrită și fără scrupule precum Austria de la 1859 când doar după a treia conferință de la Paris a recunoscut Unirea Țărilor Române și asta la presiunile celorlalte puteri. iată că au trecut degeaba 163 de ani deoarece ați rămas la fel. Dacă aveți onoare și demnitate vă retrageți toate companiile austriece prin care exploatați resursele României. Dacă există cu adevărat JUSTIȚIE EUROPEANĂ care să vă tragă la răspundere vom vedea în perioada următoare!!”
  • „După votul negativ de astăzi,nici romanii nu mai doresc firmele austriece în România!”
  • „Să aveți sărbători la fel de frumoase ca sufletul vostru! A zis Putin că vă mulțumește pentru colaborare! A, era să uit, românii care stau ore întregi la granița cu Ungaria sunt foarte dornici să vă cunoască părinții, neamurile… pe unii i-au trecut și pe pomelnice”.