Trista poveste a familiei speciale de oameni mici, din Transilvania, salvată de „bunăvoința” „Îngerului Morții”

Familia Ovitz, din satul Rozavlea din Transilvania, a fost cea mai numeroasă familie ai cărei membri sufereau de nanism. Din nefericire pentru ei, aceștia au ajuns, la un moment dat, pe mâna cumplitului doctor Mengele. Totuși, acesta a fost deopotrivă un noroc, cât și un ghinion.

Tatăl, care avea nanism, a avut zece copii, dintre care șapte cu aceeași particularitate. Perla, născută în 1921, era cea mai mică. În Transilvania începutului de secol XX, era dificil pentru chiar și pentru un om obișnuit să-și câștige existența din agricultură și animale, dar cu adevărat imposibil pentru cineva care nu întrunea înălțimea necesară.

Familia Ovitz a vrut să-și depășească condiția și a reușit

De-a lungul istoriei, oamenii cu nanism au fost animatori, adesea parte dintr-un spectacol de circ sau vodevil. Cu toate astea, soții Ovitz și-au dorit ca scena să fie numai a lor. Ei și-au numit în mod corespunzător ansamblul muzical Lilliput Troupe și timp de 15 ani au avut o carieră înfloritoare în Europa centrală. Spectacolul lor de două ore consta în melodiii cunoscute ale vremii, dar și din diverse scenete.

Perla avea o chitară mică, roz, cu patru corzi, care arăta ca o jucărie, iar surorile ei Rozika și Franziska cântau la viori de un sfert, Frieda bătea la cimbalom, Micki cânta atât la violoncel cât și la acordeon, în timp ce energica Elizabeth bătea la tobe. Fratele lor mai mare, Avram, era scenarist, actor și director general.

Soții Ovitz duceau o viață frumoasă într-o casă mare din sat. De vreme ce membrii familiei cu nanism se bucurau de lumina reflectoarelor, cei cu înălțime medie lucrau în culise, pregătind spectacolul.

Nazismul le-a schimbat cursul vieții: au devenit „prețioșii cobai” ai doctorului Mengele

În momentul în care naziștii au ajuns la putere, familia Ovitz a căzut, inevitabil, pradă.

În cadrul programului de eutanasie Aktion T-4, naziștii își propuseseră să ucidă oameni cu dizabilități fizice sau mintale, ale căror vieți erau considerate „nedemne de trăit” sau „o povară pentru societate”. Pe de altă parte, ei erau și evrei, așadar erau vizați, deopotrivă, și de Soluția Finală.

La 19 mai 1944, au fost aduși în lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau pentru că erau evrei. Dar, printr-o întorsătură a sorții, nanismul a jucat în favoarea lor. Uitându-ne în urmă, observăm că se întâmpla destul de rar ca o singură persoană dintr-o familie supraviețuiască lagărului, ca să nu mai vorbim de două. Chiar și așa, toți cei 12 membri ai familiei Ovitz, cel mai mic, un băiețel de doar 18 luni, cel mai în vârstă, o mătușa în vârstă de 58 de ani, au scăpat cu viață.

Coborând rampa de la Auschwitz-Birkenau, cei șapte oameni mici și cei cinci membri ai familiei lor de înălțime medie au fost imediat separați. Li s-a spus să aștepte sosirea lui Mengele. În rotație cu alți medici, el trimitea mulțimile la moartea și îi selecta pe cei apți pentru muncă. De asemenea, îi colecționa pe cei diferiți pentru ca, mai apoi, să execute experimente cumplite pe ei.

În noaptea în care au sosit soții Ovitz, Mengele dormea. Toți soldații de serviciu știau de pasiunea lui, însă. Pentru a-l impresiona pe „colecționarul de ciudați”, soldații erau mereu în căutarea unor noi „exemplare” care să-i îmbogățească „circul uman”.

Poate că acesta a fost marele noroc al familiei, fiindcă soldații l-au trezit pe Mengele pentru a-i prezenta noile „exponate”. Firește, acesta a fost deosebit de încântat zicând: „Am de lucru 20 de ani, de acum încolo”.

Mai apoi, soții Ovitz și vecinii lor, care au susținut că le sunt rude pentru a scăpa cu viață, au fost duși la sauna din tabără pentru dezinfecție. Sauna avea un efect deosebit de traumatizant atât asupra copiilor, cât și asupra membrilor familiei cu nanism, fiind extrem de fierbinte.

Practic, Mengele a avut la dispoziție câteva sute de gemeni și a efectuat experimente cumplite asupra lor, care au dus la nenumărate morți. În mod evident, infamul medic nu avea pic de respect pentru viața umană.

Cu toate astea, de vreme ce avea sute de perechi de gemeni, avea o singură familie de oameni cu nanism, așadar avea grijă să nu-și pună în pericol „prețioșii cobai”. Le-a dat locuințe speciale, iar porțiile lor de mâncare erau mai mari decât ale celorlalți.

Deși majoritatea deținuților erau tunși, nu același lucru se întâmpla în cazul membrilor acestei familii, deoarece Mengele avea nevoie de părul lor pentru experimentele sale. Mai mult, li s-a permis să poarte propriile haine, de vreme ce uniformele prizonierilor erau prea mari pentru ei.

Dincolo de asta, experimentele nu erau, câtuși de puțin, blânde, însă erau executate cu grijă, astfel încât niciun membru al familiei să nu moară. În paralel, naziștii îi obligau pe cei din familia Ovitz să susțină spectacole pentru propriul amuzament.

Sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial i-a prins pe toți în viață, devenind, astfel, singura familie care a intrat într-un lagăr de concentrare nazist și a ieșit de acolo fără niciun membru ucis.