Trei aparate din casă care-ți măresc factura la curentul electric. Ce trebuie să scoți urgent din priză, seara, ca să economisești

de: Mădălina Bahrim
24 03. 2022

Ultimele luni ne-au adus facturi explozive la energia electrică și la gazul natural. În condițiile în care există situații în care costul acestora s-a dublat sau chiar s-a triplat, românii caută soluții economisi energie.

O astfel de soluție poate veni chiar de la noi, dacă vei ține cont de următoarele recomandări.

Există câteva aparate electronice în casa ta, care contribuie semnificativ la costul facturii la curent. Dacă își dorești să plătești mai puțini bani pe energia consumată, ai grijă să le deconectezi seara, să le scoți practic din priză, iar la final de lună vei resimți impactul acestui gest banal, când vei plăti mai puțini bani la factura.

Care sunt cele trei aparate ce generează costuri nejustificate

 

  • Televizoarele cu plasmă

Specialiștii în energie recomandă, din start, înlocuirea lor cu televizoare pe sistem de led, însă, dacă acest lucru nu e posibil, încearcă să scoți aparatul din priză de fiecare dată când nu îl folosești sau când pleci de acasă o perioadă mai îndelungată.

Plasmele consumă curent și când sunt oprite, fiind în tensiune, de la priză, dar mai ales când sunt în funcțiune. Se estimează că un televizor din acesta ne crește factura anuală la energie cu 658 kWh.

  •  Congelatorul

Dacă ții congelatorul în priză doar pentru două-trei produse, nu rentează. O combină frigorifică consumă aproximativ 427 kWh pe an, iar ținerea congelatorului activat suplimentează acest consum deja mare. Prin urmare, încearcă să cumperi produse proaspete, să le gătești imediat și deconectează congelatorul de la priză.

Dacă, totuși, dorești să le menții funcționale pe ambele, încearcă să setezi frigiderul la 3-4°C, iar congelatorul la temperaturi situate între -15 și -18°C. Acestea sunt temperaturile care îți asigură păstrarea alimentelor în formă optimă, fără să aducă facturi explozive la curent.

  •  Înlocuiește computerul cu un laptop

Clasicele computere, cu unitate și desktop consuma mult mai mult, comparativ cu un laptop. Dacă, totuși, nu poți renunța la el, încearcă să-l deconectezi de la priză atunci când nu-l foloseși.