Acum calculele sunt exacte: cât vei plăti pe facturi, de luna viitoare. Trebuie să fii mai atent la consum

Acum calculele sunt exacte: cât vei plăti pe facturi, de luna viitoare. Trebuie să fii mai atent la consum

După săptămâni la rând în care membrii coaliției de guvernare au purtat discuții și chiar s-au contrazis asupra măsurilor de sprijin pentru plata facturilor, avem în sfârșit lista noilor măsuri publicată în Monitorul Oficial. Cu alte cuvinte, vorbim despre certitudini.

Potrivit documentului ce va intra în vigoare de la 1 aprilie 2022, românii, consumatori casnici sau persoane juridice, vor beneficia, pentru un an de zile, de noi măsuri menite să reducă impactul scumpirilor de pe piețele de energie.

Cât vei plăti la gaz și electricitate, de la 1 aprilie

„Românii vor avea parte de susținerea Guvernului pentru plata facturilor la energie pentru încă un an de zile! De noile măsuri, care intră în vigoare de la 1 aprilie, la energie electrică beneficiază 8 milioane de gospodării, iar la gaze naturale toate gospodăriile racordate, indiferent de consum”, a scris ministrul Energiei, Virgil Popescu, pe Facebook.

Românii trebuie să știe, concret, faptul că pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, preţul final facturat de către furnizorii de energie electrică/operatorii de distribuţie de energie electrică care asigură revânzarea energiei electrice este:

-maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar este mai mic sau egal cu 100 KWh;
-maximum 0,8 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar este cuprins între 100 kWh şi 300 KWh inclusiv;
-maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici.

În continuare, s-a stabilit că pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, preţul final facturat de către furnizorii de gaze naturale este:

-maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici;
-maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul 2021 la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh.

„În perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, producătorii de gaze naturale care desfăşoară atât activităţi de extracţie onshore şi/sau offshore, indiferent de data începerii acestei activităţi, cât şi activităţi de vânzare a gazelor naturale, au obligaţia să vândă cu preţul de 150 lei/MWh cantităţile necesare de gaze naturale rezultate din activitatea de producţie internă curentă, către furnizorii clienţilor casnici pentru a asigura, în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, necesarul de consum al clienţilor casnici din producţia curentă şi din depozitele de înmagazinare subterană a gazelor naturale stabilit conform Anexei nr. 5”, potrivit documentului citat.

Citește și: