Top 10 filme apreciate de Stephen King: Halloween se află printre ele

de: Iulia Kelt
20 02. 2022

Stephen King, este, fără dar și poate, unul dintre cei mai iubiți creatori de literatură thriller și horror, din toate timpurile. Aproape toate cărțile sale au fost transformate, la un moment dat, în filme de lungmetraj sau în serii de televiziune, unele dintre ele primind, la un moment dat, chiar și remake-uri.

Și tot Stephen King este cel care s-a implicat activ în crearea filmelor ce urmează poveștile sale, fiind, uneori, chiar și producătorul unora dintre acestea. Reamintim că, atunci când autorul a ales să stea departe de producție a avut neplăcuta surpriză de a detesta pelicula. Este cazul „The Shining”, în producția lui Stanley Kubrick, cu Jack Nicholson în rol principal. Ca drept dovadă, ani mai târziu, King își producea propria adaptare pentru „The Shining”, sub forma unei mini serii de televiziune care, în opinia sa, avea să respecte întru totul viziunea cărții.

Acestea fiind spuse, haideți să vedem ce filme apreciază Stephen King, dincolo de lumea creată chiar de el, în cărțile sale.

Filmele care au primit „OK-ul” de la Stephen King

Spre deosebire de alți autori, Stephen King are o particularitate aparte: urmărește și ce lansează „concurența”, ceea ce, în mod cert, este un lucru bun. Ba chiar, de cele mai multe ori, el nu se ferește să admită atunci când îi place vreun film care nu e realizat după una dintre scrierile sale, dând dovadă de fairplay.

Așadar, el a întocmit chiar și o listă cu câteva filme horror și thriller, pe care el le consideră a fi excepționale.

Haideți să vedem cum arată această listă. Nu de alta, însă fanii lui King s-ar putea să se simtă impulsionați să-și îmbogățească cultura cinematografică.

Lista lui King:

  1. „Halloween” (2007)
  2. „Down of the Dead” (2004);
  3. „The Descent” (2005);
  4. Seria „Final Destination” (începută în anul 2000):
  5. „The Autopsy of Jane Doe” (2016)
  6. „Stir of Echoes” (1999);
  7. „The Strangers” (2008);
  8. „The Changeling” (1980);
  9. „Deep Blue Sea” (1999);
  10. „The Stepfather” (1987).